Cauta

Decizia Instantei Supreme: Dan Sova, in arest preventiv pana in ianuarie

Veste proasta pentru Dan Sova. Senatorul isi va petrece Sarbatorile departe de casa, in arest preventiv, in asa-numitul Beci Domnesc, odata ce judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au admis contestatia procurorilor anticoruptie, care propusesera aceasta masura ulterior retinerii acestuia. Judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Curtii Supreme a dispus, insa, o masura mai blanda, respectiv arestul la domiciliu.

Cum pe 4 decembrie, completul de la Curtea Suprema a dispus cercetarea sa in arest la domiciliu, masura care nu a fost pe placul niciunei parti, au fost depuse contestatii, care s-au judecat luni. De altfel, in prima zi a saptamanii, Sova a fost la Instanta Suprema, dar a ales sa nu faca declaratii. Marti dimineata s-a aflat decizia, care nu e favorabila senatorului.

Desi a sperat ca Instanta Suprema va dispune cercetarea sa in libertate, in dosarul „CET Govora”, in care este acuzat de DNA de trafic de influenta, odata ce a contestat masura arestului la domiciliu, Dan Sova a aflat in urma cu doar cateva ore ca magistratii Inaltei Curti au admis contestatia procurorilor la aceasta din urma masura, drept urmare ca ajunge in arest preventiv, pana la inceputul lunii ianuarie. Mai precis, completul de judecatori de la ICCJ au decis arestarea preventiva pentru 20 de zile in cazul lui Sova, senatorul PSD urmand sa ramana in arest pana pe 2 ianuarie, inclusiv. Fostul ministru nu mai are nicio cale de atac, fiind o decizie definitive, drept urmare va fi atat de Craciun, cat si de Anul Nou, in arest preventiv.

Ultimele stiri

  • Autoritățile UE prelungesc la nesfârșit investigația blackout-ului spaniol. Verdictul va dinamita Green Deal
  • Tarifele americane la aluminiu: războiul deșeurilor cu UE?
  • Scandal în naționala lui Olăroiu!
  • CR7, fotbalistul-record!
  • A doua economie a lumii se scufundă în deflație
  • Peste un sfert de miliard de lei din PNRR pentru jecmănirea românilor. Taxa de poluare pentru mașini, și la impozit, și la rovinietă
  • Revoltele din Los Angeles arată eșecul conducerii progresiste
  • Război și pace
  • UPDATE. Rupere de nori în Capitală! Cod portocaliu de ploi și vijelii în București/Străzi inundate și copaci căzuți – FOTO/VIDEO
  • Aliații Americii trebuie să se salveze singuri
  • Exit mobile version