Cauta

Concluziile raportului Ministerului Sanatatii in privinta infectiilor din spitale

La aproape doua luni de la tragedia din Colectiv, si dupa cateva saptamani de cand s-a aflat ca e posibil ca unii raniti clubul cuprins de incendiu sa fi pierit nu doar ca urmare a arsurilor suferite, ci si a infectiilor intraspitalicesti, Ministerul Sanatatii a cerut o verificare a situatiei.

Iar luni s-a aflat ca raportul intocmit de catre reprezentantii Institutului National de Sanatate Publica (INSP) si ai Directiei de Sanatate Publica Bucuresti (DSPB), in privivinta infectiilor nosocomiale din unitatile medicale in care au fost ingrijite victime ale dramei din Colectiv a fost incheiat.

Iar printre rezultatele evaluarii, dupa cum au fost ele prezentate, in aceasta dupa-amiaza, de ministerul amintit, prin intermediul unui comunicat, figureaza concluzia ca in toate spitalele verificate s-au respectat normele de igiena, dar si cele necesare dezinfectiei. „Incidenta infectiilor (nosocomiale-n.r) raportate in luna noiembrie variaza intre 0-0,8%, cu exceptia Spitalului Clinic de Urgenta Chirugie Plastica, Reparatorie si Arsuri unde este de 2,8%”, mentioneaza reprezentantii MS.

Totodata, specialistii au ajuns la concluzia ca in cazul victimelor incendiului din Colectiv, aceste tipuri de infectii au fost prezente „la unii dintre pacienti”, dar si ca in majoritatea cazurilor, tratamentul aplicat a dus la o evolutie favorabila pacientilor. „Cele mai multe decese au fost inregistrate in cazul pacientilor cu leziuni pulmonare grave care cresc riscul de mortalitate de 8 – 10 ori”, se subliniaza in raport.

Nu in ultimul rand, in cadrul actiunii amintite, cei 11 manageri ai spitalelor din Bucuresti si judetul Ilfov catre care au fost directionate, in seara tragediei, victimele incendiului, au avut de raspuns unui chestionar in care erau trecute intrebari considerate esentiale in lamurirea unor aspecte. Iar printre concluziile la care s-a ajuns figureaza aceea ca dintre cele 11 spitale, doar sapte au putut asigura personal medical si auxiliar special dedicat pacientilor arsi, fara insa ca acest lucru sa presupuna asigurarea unui personal separat pentru fiecare grup de pacienti colonizati sau infectati cu un anumit microorganism cu risc epidemiologic.

Totodata, ministerul anunta ca doar in cazul a sase spitale care au primit pacienti din „Colectiv” sa fost posibila izolarea pacientilor in sectii de ATI  (asistenta terapie intensiva-n.r) special  dedicate victimelor incendiului din 30 octombrie, „nu insa in fiecare caz cu gruparea in acelasi salon a pacientilor infectati sau colonizati cu aceeasi bacterie cu risc epidemiologic”.

E important de mentionat ca in acelasi raport se mentioneaza si faptul ca spitalele fie nu au personalul specializat necesar controlului si prevenirii infectiilor nosocomiale, fie au personal insuficient -medic microbiolog, medic epidemiolog, medic  infectionist-, „iar personalul de ingrijire dedicat (pentru 1-2 pacienti critici) este mai mult decât  insuficient ceea ce determina  ca riscul de infectie sa creasca”.

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version