AcasăOldConcert Lady Gaga, detalii acces. Cu ce NU ai voie la show-ul...

Concert Lady Gaga, detalii acces. Cu ce NU ai voie la show-ul din Piata Constitutiei!

Te duci, joi, la concertul Lady Gaga din Piata Constitutiei? Daca vrei sa ii faci poze divei e bine sa stii ca organizatorii au anuntat ca fanii nu au voie sa intre la show-ul din Piata Constitutiei cu aparate foto. Nici cu umbrele, bauturi sau mancare. Alte detalii importante privind accesul la concert afli in cele ce urmeaza!

Daca ti-ai luat bilet la concertul Lady Gaga de la Bucuresti (16 august) si vrei sa afli din timp pe unde sunt amenajate intrarile la show, afla ca accesul se face, incepand cu ora 17, pe la cele doua intrari amenajate pe Bulevardul Libertatii: intrarea dinspre Parcul Izvor si cea dinspre bulevardul Regina Maria (Calea 13 Septembrie). Accesul in Monster Pit sse face prin intrarea dinspre Regina Maria (Calea 13 Septembrie), de la ora 8:00.

Cu ce obiecte nu ai voie la concert

Ca sa eviti orice bataie de cap la intrarea la concert si sa nu risti sa ramai fara anumite lucruri, pentru ca trebuie sa le lasi „la usa”,  e bine sa nu ai la tine sticle (chiar si recipiente cu parfum, de peste 100 ml, sau deodorante), cutii de bautura,  mancare, bannere cu bete, obiecte contondente, arme, lanturi. Nu ai voie cu aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil) sau aparate de inregistrare audio-video. Nici accesul cu animale de companie nu este permis. In cazul in care ploua si te gandesti sa iei cu tine o umbrela, e de preferat sa o lasi acasa, pentru ca nu ai voie, si sa mergi la concertul Lady Gaga cu o pelerina de ploaie.

Odata intrat in zona amenajata pentru concert, in jurul orei 18.30 incepe muzica! Lady Starlight si The Darkness (de la 19.30) vor urca pe scena, in deschiderea concertului lui Lady Gaga, au anuntat organizatorii, Emagic. Abia apoi va incepe cu adevarat show-ul mult-asteptat de fanii lui Gaga, cunoscuta pentru piese ca „Poker Face”, „Bad Romance” si „Alejandro”.

475 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger