Cauta

Cei trei actionari ai clubului „Colectiv”, cercetati in libertate, sub control judiciar

Dupa nici trei luni de arest preventiv, Paul Gancea, George Anastasescu si Costin Mincu scapa de catuse

Alin, Costin si Paul, cei trei tineri patroni ai locaului devastat de incendiul din seara tragica de vineri, 30 octombrie, flacarile si fumul ucigand 64 de persoane, scapa de arestul la domiciliu, masura luata in cazul lor dupa ce, intr-o prima faza, magistratii dispusesera arestul preventiv.

foto b1ro

De aceasta data, Tribunalul Bucuresti a decis – ca masura definitiva- respingerea cererii procurorilor, care considerau ca se impune mentinerea lor in arest la domiciliu, masura sub care sunt cercetati tinerii inca la la finele lunii decembrie a anului trecut- si plasarea celor trei actionari ai clubului „Colectiv”, acuzati de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa, sub control judiciar, din cate anunta B1 Tv.

Ca urmare, in cele aproape doua luni in care vor fi cercetati in libertate, sub cea mai blanda dintre cele trei masuri preventive, aln Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu vor avea de respectat o serie de obligatii dispuse de instanta, printre care si aceea de a se prezenta, periodic, la politie, in conformitate cu programul de supraveghere stabilit cu oamenii legii.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • De ce brandurile de lux pariază pe rujuri de 160 de dolari și accesorii de 1.400 de dolari
  • Ce alege România: „Blocăm tot” sau „Plătim tot”?
  • Întâlnire secretă la Viena: cele mai bogate țări europene atacă bugetul UE?
  • Dolarul mai are de pierdut
  • VIDEO. Nicușor Dan admite: Procentul AUR „arată că acei 40% dintre români sunt exasperați”/„Arată o dezamăgire profundă”
  • Mbappe lansează propriul model de ceas de lux, inspirație UCL
  • Israel nu se teme să acționeze împotriva intereselor Americii. Cum rămâne cu relația Trump-Netanyahu?
  • Bărbat reținut de DNA. Ar fi cerut 180.000 de euro pentru a interveni la judecători
  • Craiova scapă doar cu amendă din partea UEFA
  • Exit mobile version