Cauta

Câștigătorul Românii au talent. Ce va face mecanicul auto cu marele premiu de 120.000 de euro??

Sute de mii de români au urmărit cu sufletul la gură finala emisiunii „Românii au talent” de la PRO Tv. Fiecare concurent a dat totul pentru a pune mâna pe marele premiu de 120.000 de euro, însă doar unul a ieșit câștigător.

Radu Palaniță a câștigat Românii au talent

Surprinzător sau nu, câștigătorul sezonului 10 este Radu Palaniță, mecanicul auto care a reușit să îl impresioneze pe Florin Călinescu cu talentul său și l-a determinat pe acesta să îl trimită direct în etapa următoare, după ce a apăsat Golden Buzz-ul.

Radu Palaniță are o poveste de viață impresionantă. Are 36 de ani, iar muzica este pasiunea lui cea mai mare. Bucuria pe care a simțit-o în momentul în care a aflat că a intrat direct în Marea Finală a fost una de nedescris pentru bărbatul care nu spera să ajungă atât de departe.

”Nu cred că îmi ajung cuvintele pentru a mulțumi tuturor. Pentru faptul că eu am oferit oamenilor multă emoție, aceștia nu au întârziat să-mi întoarcă serviciul, copleșindu-mă cu mesaje de susținere, admirație și încurajare.

Un schimb de emoții. Le doresc tot binele din lume, să aibă încredere în mine în continuare și promit că am să fiu acolo să-i alin, să-i bucur și să-i încânt de fiecare dată, cât va fi posibil.

Nimeni nu s-a așteptat la așa ceva, cu atât mai puțin eu. Ei au crezut mereu în mine și le mulțumesc. Nu m-am schimbat, rămân același om pe care lumea îl cunoaște.

Nu cred că există ceva în această viață să poată să-mi schimbe caracterul – rămân OM. Am rămas la același stil de viață, muncesc și mă bucur de lucruri. Am o educație, sunt o serie de principii la mijloc”, a declarat câștigătorul sezonului 10 Românii au Talent.

Ce vrea să facă cu banii?

Înainte de marea finală a emisiunii de talente din România, Radu a fost întrebat ce va face cu banii în cazul în care îi va câștiga. Răspunsul lui a emoționat o țară întreagă.

„Îmi voi cumpăra o casă, îmi voi ajuta familia și prietenii și voi ajuta și o familie nevoiașă. Întotdeauna am ajutat oamenii, necondiționat, pentru că sunt OM”, a spus mecanicul auto, fără să se gândească, însă, că el va fi cel care va ține în mână marele premiu.

 

Ultimele stiri

  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • UPDATE. Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, adus marți în România. A fost preluat din Turcia – VIDEO
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version