Cauta

Bunea Stancu, trimis in judecata intr-un nou dosar

Condamnat in aprilie acest an la trei ani de inchisoare, in dosarul cunoscut in presa drept „mita la PSD”, fostul presedinte al Consiliului Judetan Braila a mai primit o lovitura din partea reprezentantilor legii.

Gheorghe Bunea Stancu a aflat, joi, ca procurorii DNA din cadrul Serviciului Teritorial Galati au dispus trimiterea sa in judecata intr-un nou dosar, in privinta finantarii unor cluburi sportive, dar si ca anchetatorii au dispus punerea sub sechestru a unor bunuri mobile si imobile care ii apartin omului politic. De aceasta data, social-democratul brailean este acuzat de „abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata”, precum si de conflict de interese, in forma continuata.

In acelasi dosar – care va fi judecat de catre magistratii Tribunalului Vrancea – a fost actionata in judecata si Alina Rusu, fost director in cadrul CJ Braila.

Procurorii DNA sustin ca, vreme de mai multi ani, mai precis in perioada 28 martie 2006 – 08 martie 2012, Bunea Stancu, in calitate de sef al Consiliului Judetean Braila, „a indeplinit mai multe acte care au condus la obtinerea in mod direct de foloase patrimoniale necuvenite pentru doua cluburi sportive din Municipiul Braila, constând in incasarea, de catre acestea, a sumei totale de 7.492.360 lei, precum si darea in folosinta gratuita pe o perioada de 5 ani a unui autoturism”. Maimult, in comunicatul DNA se mentioneaza si ca, in intervalul mentionat, Bunea Stancu ar fi fost actionar majoritar al unei firme, aspect ce contravine legii, fiind incadrat la conflict de interese.

Bunea Stancu a mai fost trimis in judecata de catre procurorii anticoruptie si in toamna anului trecut, alaturi de alte persoane.

Ultimele stiri

  • Călin Georgescu a aflat decizia instanței, după ce a contestat controlul judiciar. Ce a hotărât Tribunalul București
  • Un nou director general la ELCEN, după ce Claudiu Crețu a ajuns în vizorul DNA
  • Trotinetarii fac învățământ politic cu morții
  • Ursula și moțiunea!
  • Asia Express – Calina și Catinca Roman, primele eliminate. Țipete, aroganțe și scandal cât pentru un sezon întreg
  • Ce arată cel mai recent SONDAJ! AUR ar obține mai multe voturi ca PSD și PNL la un loc
  • Surse: Ședință tensionată a Coaliției. Subiectele majore în cazul cărora încă nu s-a ajuns la un consens
  • VIDEO. Grindeanu, săgeți către Bolojan: Chestiunea asta cu fluturatul demisiei nu o consider a fi o abordare serioasă/Nu trebuie să fie o pârghie de șantaj politic
  • Scumpiri în lanț după creșterea TVA. Inflația a urcat la aproape 10% în luna august
  • Asasinarea lui Charlie Kirk, „glonțul” care va răpune „Rețeaua SOROȘ”?! Donald Trump, amenințări fără precedent! „Vă vom găsi!”
  • Exit mobile version