AcasăOldAvocatul vedetelor: "Serban Huidu, distras de harmalaia copiilor"

Avocatul vedetelor: „Serban Huidu, distras de harmalaia copiilor”

Catalin Dancu, supranumit si avocatul vedetelor, a dezvaluit ca Serban Huidu ar fi pierdut controlul masinii pentru ca nu a fost atent la drum ci la copiii sai de pe bancheta din spate care faceau o galagie de nedescris.

„Astazi, pe o sursa foarte credibila, am fost informat ca exista doua declaratii ale sotiei si a lui Huidu in legatura cu momentul dinaintea producerii incidentului. Doamna citea langa el o carte in momentul producerii impactului, nefiind atenta la trafic, fiind absorbita de studiul cartii, nu si-a putut da seama cand si cum s-a intamplat, iar Huidu spune ca dezechilibrarea acestei masini s-a produs intrucat copiii care erau in spate si cantau foarte tare si faceau o galagie foarte mare, el s-a intors o fractiune de secunda sa roage bona si copiii sa cante sau sa faca galagie putin mai usor si ca in fractiunea in care s-a intors spre copii, atunci s-a produs dezechilibrarea masinii si pierderea controlului dupa care s-a produs impactul”, a declarat Catalin Dancu, la RealitateaTV.

Mai mult, o alta declaratie ce avea sa uimeasca, este facuta de tatal Carcotasului, Florin Huidu, care spune ca fiul sau nu a mai condus de la externarea din clinica austriaca, fiind mereu cu un sofer in jurul sau.

Serban Huidu, ucidere din culpa. Prima ipoteza: masina a derapat!

Socrul lui Huidu: ”Serban Huidu a cedat psihic. S-a retras la tara!”

Mircea Badea: „Huidu e ‘la pamant’, bine ca nu e sub pamant!” – VIDEO

Accident Serban Huidu: Toate detaliile despre nenorocirea Carcotasului FOTO/VIDEO

„Eu am fost foarte surprins ca el era la volan. Cristina avea si ea permis, iar Serban mereu avea sofer de la firma socrului sau. E prima data cand am auzit ca el conduce dupa accidentul suferit in Austria. Ghinioanele l-au urmarit. Greselile sunt greseli si cred ca si Serban are o parte de vina aici, dar totul e mai complex”, a marturisit Florin Huidu intr-o emisiune la Antena1.

Avocatul lui Huidu spune ca masina a derapat

„A declarat ca a fost implicat in acest accident, ca in esenta ce poate sa isi aminteasca , macar ce poate sa redea dumnealui pentru ca totul s-a petrecut intr-un timp foarte scurt, este ca masina a derapat, s-a trezit intr-un impact puternic, airbagurile s-au deschis”, a explicat Ioan Minjina, avocatul lui Serban Huidu.

 

author avatar
Ciprian Purice
2.137 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger