Unul dintre primele nume cunoscute care anunta – ce-i drept, prin intemediul aparatorului sau legal- ca va contesta interceptarile din dosarul deschis de procurorii anticoruptie este Sorin Oprescu.
Unul dintre avocatii fostului primar al Bucurestilor a anuntat, joi, mai exact la o zi dupa ce s-a aflat motivarea CCR pentru decizia luata in 16 februarie, prin care SRI-ul nu mai poate face interceptari, pentru ca nu este considerat organ de cercetare penala, ca va depune o astfel de contestatie. Totul, ca urmare a faptului ca „DNA a avut sprijinul Serviciului Roman de Informatii”, din cate a sustinut avocatul.
Totodata, Mocanu a explicat si faptul ca aceste interceptari „reprezinta undeva la 30% din materialul probator pe care se sustine acuzatia”, dar si ca „in sarcina lui Sorin Oprescu vorbim dar de patru interceptari ambientale, care, intr-adevar, sunt – ele, ca si relevanta, in acest moment, daca ma intrebati- nu au o relevanta in sustinerea acuzatiei. Dar daca vor fi anulate, cu atat mai bine”.
Nu in ultimul rand, aparatorul legal al fostului primar -care, de la inceputul anului in curs a revenit la spitalul pe care l-a si condus vreme de cativa ani, reluandu-si, practic, profesia de baza, cea de medic- a precizat ca magistratii Curtii de Apel Bucuresti vor fi cei care vor decide daca vor inlatura aceste „mijloace de proba”. Va reamintim ca Sorin Oprescu a fost trimis in judecata de catre procurorii DNA, care-l acuza de coruptie.