Cauta

Afaceri cu fonduri europene, doar pentru cei bogați

Afaceri cu fonduri europene, doar pentru cei bogați - Ziarul National

Adrian Rădulescu: ”Fondurile europene în agricultură, o escrocherie”

Românii care și-au imaginat că-și deschid afaceri cu fonduri europene s-au înșelat amarnic. Și asta pentru că atât Fondul de garantare, cât și băncile îi aduc, efectiv, în sapă de lemn. Investiția în agricultură are valoare zero pentru creditori, astfel că fermierii nu mai primesc împrumuturi pentru capital de lucru, fiind nevoiți să vândă totul pe nimic. 

Cei care se încumetă să pornească o afacere în agricultură pe fonduri europene se vor trezi că vor rămâne pe drumuri și vor pierde totul. După ce au finalizat investiția cu bani din fonduri europene și din împrumut la bancă, fermierii se trezesc că nu au cu ce să pornească afacerea, pentru că nicio bancă nu îi mai acordă credit pentru capital de lucru. Fără capitalul de lucru, care îi ajută să pornească afacerea, fermierii sunt obligați să vândă totul.

”Cea mai mare escrocherie a statului român este Fondul de garantare. Ajungi să plătești până la 6,5% dobândă și dacă mai iei cu 7% de la bancă, ajungi la 13-14% dobândă. Eu, personal, am fost nevoit să vând afacerea cu sturionii din cauza acestui fond. Pentru că în contract am fost pus să garantez cu veniturile prezente și viitoare. Și eu aveam credit de 1,5 milioane de euro de la bancă și venituri viitoare, 9 milioane de euro. Și nu am putut să mă împrumut la nicio bancă, pentru că Fondul stătea pe garanțiile mele de 9 milioane de euro și nu am mai avut cu ce să mai garantez. La fel este și escrocheria asta cu fonduri europene. Când faci o investiție cu 50% fonduri europene, în realitate pui 80%. Proiectul este evaluat în euro, iar tu primești bani în lei peste 3-5 ani, când euro a crescut. Apoi, toți spun că s-au accesat fonduri europene în agricultură, dar nimeni nu mai face o analiză pe cei 13 miliarde de euro, câte din investiții mai funcționează și câți din banii aceștia s-au folosit în favoarea economiei românești. Pentru că, după ce termini investiția, ai mari probleme. Ai primit bani de la bancă pentru investiții, dar bani pentru capital de lucru nu-ți mai dă nimeni. Pentru că băncile ne spun că nu pot pune investiția garanție pentru că în România tot ce înseamnă construcție agricolă nu are valoare. Acum o termini, o faci cu bani de la bancă, și, când te duci să o evaluezi, are valoare zero”, ne-a declarat Adrian Rădulescu, președintele Asociației Fermierilor.

Garanțiile pentru bănci, doar case și terenuri

Garanțiile pentru bănci sunt doar imobiliarele, terenuri, case, nu construcții zootehnice, ne spune Adrian Rădulescu. ”Așa se întâmplă cu toți cei care iau fonduri europene, le îngroapă afacerile, pentru că dacă nu ai capital de lucru, nu ai ce să faci. Fondul de garantare ar trebui să-ți garanteze și investiția și capitalul de lucru. Când iei credit de investiție, firma arată excelent, nu are împrumuturi, nu are datorii. După ce ai accesat creditul pentru investiții, deja intri în firmă de risc, că ai datorii, nu ai venituri și nu te mai califici pentru a te împrumuta pentru capital de lucru. Și atunci, fiecare se descurcă cum poate. Care se descurcă se descurcă, care nu, moare, moare și la propriu și la figurat, pentru că am avut cazuri în care oamenii au făcut infarct când s-au văzut dați afară din case. Fondurile europene sunt doar pentru oameni bogați, nu pentru românii care vor să înceapă un business”, ne-a mai precizat președintele Asociației Fermierilor, Adrian Rădulescu.

Ultimele stiri

  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Sfârșitul unei ere la PSD Constanța: Felix Stroe demisionează de la șefia filialei
  • Exit mobile version