AcasăOldA început revoluția la ASF! Noul președinte face curățenie generală în instituție

A început revoluția la ASF! Noul președinte face curățenie generală în instituție

ASF

Noul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) Nicu Marcu a decis să facă ordine în instituția care a pierdut mult în putere și credibilitate în ultimii ani.

Fostul deputat și vicepreședinte al Curții de Conturi nu doar că a început să pună la muncă o parte a consilierilor angajați politic și a salariaților veniți în instituție pe aceleași criterii, dar a introdus și un regulament fără precedent privind secretul de serviciu.

Pedepse penale pentru scurgerea de „informații sensibile”

Noul regulament prelungește responsabilitatea salariaților și membrilor Consiliului în ceea ce privește „informațiile sensibile” și după ce aceștia pleacă din ASF. Astfel, aproape orice informație la care au acces salariații ASF și membrii Consiliului poate intra la categoria „informație sensibilă” și, prin urmare, propagarea sa poate aduce pedepse penale pentru cei care o distribuie, după cum prevede același document.

Natura penală a sancțiunilor a ridicat discuții în interiorul ASF, plecând de la faptul că, în mod normal, sancțiunile penale nu pot fi instituite prin legislație secundară ci doar prin legea penală, scrie economica.net.

Pe de a altă parte, președintele Nicu Marcu a luat și unele decizii în ceea ce privește „responsabilizarea” consilierilor și angajaților al căror traseu politic către ASF este cunoscut în instituție și, în unele cazuri, chiar în opinia publică, prin intermediul presei. Marcu ar fi dat sarcini mai multor consilieri recomandați politic, care existau în ASF mai degrabă formal. Noul președinte ar fi redistribuit și o parte dintre angajații din zonele de execuție veniți pe aceleași filiere politice.

Nicu Marcu încasează o leafă lunară de 68.000 de lei

Nicu Marcu a fost numit de Parlament în funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară la sfârșitul lunii iunie. Acesta a fost propus de PNL pentru funcţia de preşedinte al ASF pe locul devenit vacant prin demisia lui Leonardo Badea. Marcu a fost aprobat de Parlament cu 340 voturi „pentru” şi 20 „împotrivă”. Funcţia de preşedinte ASF este una dintre cele mai bănoase, fiind remunerată cu 68.000 de lei/lună.

Noul preşedinte al ASF a avut prima ieșire în public, pentru a prezenta un plan de redresare a activităţii instituţiei de supraveghere, a cărei imagine a fost puternic afectată anul acesta şi anul trecut. „Vreau o transparentizare totală a ASF, pentru că instituția are nevoie să își recapete o imagine solidă. Vom răspunde la toate întrebările presei, dar o vom face într-un mod organizat. Pot să vă anunț că voi organiza întâlniri periodice cu presa, în care voi răspunde întrebărilor legate de activitatea noastră”, a declarat Nicu Marcu.

author avatar
Andreea Vlad
512 afisari

2 COMENTARII

  1. Praf in ochi,nu face nimic,doar de ochii lumii. Sa iasa cu situatii concrete nu declaratii vagi sau norme de confidentialitate, sa spună de exemplu cat este incarcarea cu personal in direcțiile suport fata de cele de specialitate, cat este diferenta procentuala intre salariul minim si cel maxim si unde se observa un grad mare de concentrare, care este media salariului in diverse departamente, sa verifice fisele de post sa observe gradul de incarcare al personalului si daca structura respectiva este eficienta sau nu in baza atributiilor. Ulterior sa prezinte masurile luate. Nu va face nimic, acolo e plin de sinecuri sustinute din spate de grei din politica, nu se va face nimic. Presa o sa revina si o sa comenteze repetarea situatiei ante-marcu la ASF.

  2. Si uite asa a venit Marcu Jianu sa ia de la bogați și sa dea la săraci. Trucuri ieftine pentru presa.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti

În acest weekend, vremea intră într-un proces de încălzire. Cu toate acestea, nu vom scăpa de ploi. Potrivit meteorologilor, precipitațiile vor fi prezente în...

Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic

Şoferii care ar dori să iasă cu maşina prin Bucureşti, în weekend, trebuie să ştie că Poliţia Rutieră a stabilit câteva restricţii. În Capitală,...
proger