Cauta

Se schimba „calaul” de la Interne

Fara putinta de tagada, in ultima vreme postul cheie in Ministerul de Interne a fost cel al directorului general al Corpului de control. Poate nu neaparat in organigrama aparatului central, dar cu siguranta in viata atât de zbuciumata a ceea ce, in mod normal, ar trebui sa fie cel mai sobru minister al tarii.

Iar in aceste timpuri in care traditionalul dat la gioale a fost inlocuit cu fatise executii in public a rivalilor aflati de cealalta parte a baricadei, ingratul rol de „calau” i-a revenit sefului Corpului de control, chestor principal de Politie, Aurel Vladulescu.

*Joc pe sârma*

Unul dintre veteranii sistemului, aflat in fruntea atât de urâtei structuri si pe vremea „aluilalt”, Vladulescu a fost cel care a trebuit sa mearga practic pe sârma in indeplinirea sarcinilor de serviciu. Corpul de control devenise deja cea mai sigura arma de anihilare a membrilor diverselor grupuri de influenta din minister. Iar daca intr-o vreme oamenii de aici nu credeau ca vor mai face fata volumului imens de munca, venirea lui Traian Igas i-a impins si mai mult in prima linie a frontului. Dosare peste dosare, acuze peste acuze, presiuni peste presiuni, cam aceasta a fost fisa postului in ultima perioada. In care grei ai Politiei ajunsesera sa fie verificati, cercetati, haituiti si zburati din functii pâna si pentru arhivarea defectuoasa a lucrarilor. Adica, doar pentru ca un proces verbal dintr-o zi a fost gasit in hârtogaraie pus inaintea altuia sau tot felul de alte bazaconii…

*Retragere sau atac la baioneta*

Sursele noastre sustin ca zilele lui Vladulescu la sefia Corpului de control sunt ca si numarate. Iar ca in locul sau ar putea veni, dupa cum umbla vorba, actualul adjunct, comisarul sef Constantin Duvac. Insa nimeni nu stie daca aceasta surprinzatoare mutare este doar o retragere sau declansarea unui atac la baioneta. Probabil ca nici macar Igas…

Ultimele stiri

  • Inevitabila paralelă Bolojan – Ceaușescu
  • Actrița franceză Brigitte Bardot a murit la 91 de ani
  • Crimă la comandă pentru moștenire? O româncă ar fi angajat o asistentă medicală ca să-i ucidă mama
  • Vreme extremă în România! ANM a emis cod roșu, portocaliu și galben de vânt și ninsori în majoritatea regiunilor. HARTĂ
  • Creatorii clipurilor generate cu AI câştigă munţi de bani de pe urma noilor utilizatori YouTube. Feed-urile, “inundate” cu filmuleţe dintr-o realitate paralelă
  • De ce avertizează medicii să nu atingem smartphone-ul în primele 60 de minute după trezire. Cum este afectat creierul
  • Unităţile de Primiri Urgenţe, pline de Sărbători! Românii au acuzat stări gripale grave. Spitalele încep să rămână fără locuri libere!
  • Pensia piloților, între adevăr și minciună!
  • Târgurile de Crăciun 2025, din Bucureşti, se închid duminică. Ce vânzări au avut comercianţii anul acesta
  • Cât costă masa pentru Revelion 2026 la restaurant. Românii nu s-au mai înghesuit să petreacă în localuri din cauza preţurilor ridicate
  • Exit mobile version