AcasăOldBataie pe informatori

Bataie pe informatori

Pentru ca asa este românul, chiar si atunci când ajunge mare mahar printre „gabori” si pune intotdeauna caruta inaintea boilor, se trezeste pe urma ca mai mult il costa sa repare ce a stricat. Este o situatie in care se gaseste, cel putin momentan, si ministrul de Interne.
Acesta a pornit vertiginos la desfiintarea DGIPI si, dupa parerea mea, bine a facut. Numai ca, in febra datului la gioale, s-a uitat de un mic amanunt: ce se intâmpla cu asa-numitele „surse autorizate informative”. Adica „sifoanele” atât de utile pentru a unge rotitele sistemului…

*Cine preia controlul?*

Aceasta este intrebarea tuturor celor implicati in incrâncenata infruntare de la fruntea Ministerului de Interne. Tabara Blaga a pierdut destui adepti in ultima vreme, dar se mentine inca teapana pe pozitii. Oamenii lui Igas ataca furibund, dar nu au obtinut vreo victorie cu adevarat importanta. Si uite cum, mai nou, in acest razboi intern care tinde sa devina unul de uzura dupa amânarea disponibilizarilor, s-a mai deschis inca un front, având drept miza dosarele cu informatori. Pentru ca, indiferent de care parte a baricadei te afli, daca vrei sa dai adevarate tunuri de imagine prin destructurarea a niscai clanuri interlope, iti trebuie si ponturile necesare, ca sa te misti cât mai cu talent cu putinta.

*„Eu cui ramân?”*

La „Doi s’un sfert”, lucrurile nu sunt inca deloc lamurite. Sunt si dezertari, dar si operatiuni subversive de sabotaj a planului de „reorganizare”. Iar in toata aceasta bulibaseala, cei care au acceptat sa colaboreze de ceva vreme cu ofiterii de informatii sunt debusolati, nestiind pe ce mâna sa mizeze. Asa ca se dau loviti, mai intrebându-si uneori „operatorul” din umbra: „Tu daca pleci, eu cui ramân”?

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
47 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger