Cauta

Ponta si Antonescu, cu miloaga la Oprescu

Petit de liderii USL pentru viitoarele locale bucurestene, Sorin Oprescu a refuzat mariajul cu actuala Opozitie: „Voi candida tot ca independent”.

In incercarea lor de a-l seduce pe Oprescu, liberalul Crin Antonescu si pesedistul Victor Ponta s-au deplasat personal la biroul actualului primar general. Care a refuzat o noua inregimentare politica, dar este in schimb decis sa profite la maximum de impasul USL-ului lipsit de candidati „cu vâna” pentru localele bucurestene. Concret, Oprescu s-a aratat incântat de sprijinul pe care Ponta si Antonescu s-au angajat ca il va primi de la consilierii PSD si PNL, atât in cazul promovarii bugetului Capitalei pe 2011, cât si in cel al referendumului privind administrarea Bucurestiului.

*„Independentul” le da cu flit*

La finalul intâlnirii de ieri, oficial Oprescu a precizat ca nu mai este interesat de o “apartenenta de partid”: “Am vazut cât de mult impieteaza o hotarâre politica aberanta asupra problemelor administrative. Nu vreau sa fac figuratie pentru cine stie ce functie, nu am alergat niciodata dupa functii. Eu doar mi-am asumat responsabilitati”. Cât despre sprijinul oferit de unii sau altii (USL in cazul de fata, desi gazda si musafirii au negat in cor ca s-ar fi abordat subiectul sustinerii la viitoarele locale), Sorin Oprescu merge pe ideea “orice primesti de pomana, pupi si bagi in traista”. Si le multumesti la sfârsit, sa nu spuna oamenii ca esti neam prost: “Nu mi-am cumparat niciodata sprijinul, dar, daca a venit, am multumit celor care au avut incredere in mine“.

Simona Badulescu

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Magnații tehnologiei pariază viitorul umanității pe o aruncare de zaruri
  • USR a predat MAE rețelei Soroș!
  • Adevărul din spatele Green Deal. Teoria încălzirii globale este politică, nu știință
  • Jaf instituționalizat fără precedent. Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală
  • Chivu, antrenorul RECORD!
  • Poker comercial. De ce China are asul în mână
  • Protest de amploare în Justiție. Magistrații „pun pe pauză” ședințele de judecată, până la retragerea proiectului legii pensiilor
  • Belgienii l-au “citit” pe Rednic: “Impotență tactică”
  • UE are nevoie urgentă de un remediu pentru „defectul Bruxelles-ului”
  • Exit mobile version