AcasăOldA treia ”jandarmizare” a SPP-ului

A treia ”jandarmizare” a SPP-ului

Restructurarea Serviciului de Protectie si Paza se face din mers, fara isteria evaluarii de la Ministerul de Interne. Multi dintre cei care strânsesera ceva vechime au ales sa plece singuri, dându-si demisia unul câte unul.
Iar in locul lor, asa cum era de asteptat, actuala conducere intentioneaza sa aduca alti jandarmi, considerati, cel putin de cei aflati la putere, cele mai de nadejde cadre ale momentului.

*Primul pas*

Au trecut ceva ani de când SPP-ul trecea prin prima „jandarmizare” din istoria sa, facuta si atunci cu destule scântei. Pentru ca, orice s-ar spune, intre „sepepistii” de cariera si cei reciclati din rândurile luptatorilor de la brigazile de interventii ale altor arme nu s-au infiripat niciodata cele mai bune relatii de camaraderie. Astfel ca, aproape intotdeauna si indiferent cine a fost sef pe hârtie, in SPP au existat doua tabere distincte. Care, o buna perioada de timp, au reusit sa nu-si spele rufele in public, chiar daca situatia de facto in interiorul Serviciului era mai mult decât inflamata. Iar tensiunea a rabufnit dupa cea de-a doua „jandarmizare”, facuta de aceasta data de „noul val” al oamenilor lui Lucian Pahontu, care pâna la urma au reusit sa-i inlocuiasca in posturile cheie pe fidelii lui Gigi Rizea. Iar acum, dupa cum decurg lucrurile, vom asista cât de curând la o noua rotire a cadrelor.

*Plan mai larg?*

La prima vedere, politica de promovare a noi cadre din Jandarmerie in cadrul SPP pare normala. Multi dintre cei vechi pleaca, nemultumiti de salarii, de conducere, de bararea carierei profesionale. Iar in locul lor sunt adusi inlocuitori in care sefii de acum au incredere. Deci, nimic nou sub soare. Atâta doar ca, in ultima vreme, se vorbeste tot mai intens de „jandarmizarea” nu doar a unui anumit Serviciu, ci a intregului sistem. Asa ca SPP-ul s-ar putea doar sa deschida balul pentru Politie, DGIPI, DGA si altele…

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
101 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger