De 500 de zile vorbim despre relatia Razvan Lucescu – Mutu si de 10 ani ne miram ca generatia lui Hagi a fost inlocuita de niste bambooisti. Aici puteau fi cautate explicatiile infrângerii din Bosnia, daca stiam doar rezultatul, fara a vedea meciul. Pe teren, nu-ti dadeai seama ca Mutu si Razvan Lucescu nu petrec Pastele si Craciunul impreuna. Iar ceilalti 10 jucatori nu pot fi acuzati de belfereala. Cel mult de legaturi clandestine cu mingea. Dupa ce ratam calificari, eu obisnuiam sa expediez repede cazul: puneam verdictul „fotbalagii“. Dar faptul ca s-au zbatut ma obliga sa fiu ponderat. Jucatorii au dat tot ce aveau mai bun, cum se spune. Nenorocirea e ca aveau cam putin, iar acel putin nu prea e de calitate. N-am cunoscut negustor care sa investeasca in litrul de transpiratie. Muncind si pe la turnee finale, generatia lui Hagi a varsat tone de sudoare, dar si picaturi de parfum. Când o tara mica si chinuita ca Bosnia are fotbalisti care paseaza mai bine decât ai nostri, care sunt mai puternici decât ai nostri, care alearga mai mult decât ai nostri, care sunt titulari, spre deosebire de ai nostri, la echipele lor de club din Occident, când toate astea se intâmpla, atunci chiar suntem obligati sa acceptam ca ambitia dovedita de ai nostri este o valoare ce merita pretuita, dar asta nu inseamna ca-i si convertibila. Bosnia ne-a avut la toate capitolele, rezultatul constituie o consecinta fireasca a desfasurarii partidei, asa ca pâna si supararea noastra este ilegitima.