Cauta

Starostele Mircea Basescu

Nu cred ca Mircea Basescu a luat spaga de la Bercea Mondialu’. Dar constat ca Mircea Basescu nu are respect pentru familia lui, pentru functia ocupata de fratele sau, pentru tara in care s-a imbogatit. Pretextul ca a botezat o fetita, ca a facut o fapta buna, nu tine. „Am crestinat un copil” este propozitia de care m-am saturat, in România asta de aliante si cumetrii. Daca te duci in biserica doar când esti nas, nu inseamna ca te patrunde si harul Sfântului Andrei, ca tot e Mircea Basescu din Dobrogea. La noi, nasul nu mai reprezinta un parinte spiritual, ci un staroste, iar finul e un baiat care cultiva o relatie. Mircea Basescu nu avea voie sa stea cu Bercea Mondialu’ nici macar la o cafea. O asemenea vietate trebuie evitata. Pe Traian Basescu il prefer unor gargaragii ca pesedistii si Crin Antonescu. Dar am sa reprosez ceva familiei sale, exceptându-i sotia. Traian, Mircea, Ioana si Elena Basescu sunt niste oameni lipsiti de distinctie. Vi-i puteti imagina pe Emil Constantinescu, pe propagandistul Iliescu Ion, despre Adrian Nastase nici nu mai pomenesc, nasind o creatura ca Bercea Mondialu’. Traian Basescu se da popular, dar e grobian. Iar fratele sau dispretuieste poporul, dar iubeste pegra.

Ultimele stiri

  • Când partidul începe să-ți numere zilele – Bolojan, pe urmele lui Ciucă
  • România, ”proasta satului”. Ca să nu dea bani, statul și-a asumat să primească și să întrețină 660 de imigranți
  • Trump joacă Monopoly geopolitic cu Groenlanda
  • America devine spaima Europei?
  • Zlatan și „haita arctică”
  • Orientul Mijlociu, din nou în schimbare
  • Dezvăluiri incendiare ale fostului ministru al Mediului. Diana Buzoianu a blocat finanțarea barajelor
  • A semnat cu Bayern până în 2030, dar gândul îi este la Real Madrid
  • SUA – Noua Epocă Imperială
  • Donald Trump nelimitat: fără constrângeri acasă, aventurier în străinătate
  • Exit mobile version