AcasăOldPDL iar a inghitit pe nemestecate TVA de 5%

PDL iar a inghitit pe nemestecate TVA de 5%

Opozitia a inscris ieri doua goluri in poarta Puterii, ieri, la Senat. Unde legile referitoare la neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 de lei si reducerea TVA-ului la alimentele de baza au fost adoptate. A doua oara!

Nu cu multa vreme in urma, deputatii arcului guvernamental se faceau de râs votând “fara sa stie” cele doua legi: TVA de 5% la unele alimente si neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei. Trimise la promulgare, legile au fost returnate Parlamentului de Traian Basescu, cu solicitarea reexaminarii lor. La fel de neatenti ca deputatii, senatorii habar nu au avut nici ei de trecerea cererilor de reexaminare pe ordinea de zi a plenului de ieri. Urmarea: mai numerosi decât colegii de la putere, parlamentarii opozitiei au trântit la vot solicitarea prezidentiala, ceea ce inseamna ca legile ramân in picioare. Nu pentru multa vreme, ne asigura senatorii PDL: “colegii de la Camera vor rezolva ei problema”. Asta numai daca vor sti ce voteaza de aceasta data.

*Senatul, impartit juma‘-juma‘ intre Putere si Opozitie*

Chiar si cu perspectiva repararii in fata, povestea petrecuta la Senat este greu de inteles. Nu de alta, dar democratii stiau inca de luni ca nu mai au majoritate. Mai exact, din momentul in care pedelistul Vasile Nistor si-a pus mandatul pe-o ureche si s-a carabanit din partidul aflat la putere. Dupa o noapte de independenta, el a si intarit rândurile Opozitiei, inrolându-se in PC. Gest care a anulat superioritatea numerica a taberei guvernamentale (contabilizata la Senat exact la un vot) si a lasat PDL-ul la mila senatorului ex-PSD Ion Toma.

*“Este una din nenumaratele greseli care se petrec in Univers”*

Chestionati pe tema, parlamentarii democrati dau din colt in colt. “In context, n-am avut noi majoritatea si asta s-a intâmplat”, ne-a raspuns cinstit, dar amarât, Gheorghe Bârlea, vicelider al grupului PDL. “Avem nevoie de mai multa disciplina, organizare si autoritate la nivelul coalitiei de guvernare. In fond, este un gest de moralitate venirea la serviciu”, ne-a recunoscut suparat evidenta si Gabriel Berca.
Ca alesii n-au dat doi bani pe obligatiile lor de serviciu a confirmat si liderul senatorilor PDL, Cristian Radulescu:“Este una din nenumaratele greseli care se petrec in Univers. (…) Da, am avut o prezenta proasta astazi. Daca vrei sa guvernezi trebuie sa fii prezent”. Iar daca vrei sa fii bine guvernat trebuie sa vii la vot. Si sa alegi bine.

SIMONA BĂDULESCU

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
44 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger