AcasăOldProstoboul secui si prostoboul român

Prostoboul secui si prostoboul român

Ochiftea cu par de la „Evenimentul Zilei” a scris ca motii care au facut miting impotriva lui Csibi Barna, la Abrud, sunt „un grup de tembeli”. „Daca ar fi avut creier (creiere, agramatule! – n.m.), il primeau cu pâine si sare, ii ofereau gazduire, il invitau la masa, ii raspundeau cu intelegere”. Zi sa innebunesti, cordita emancipata si nostima! Ospitalitatea nu schimba convingerile unui fanatic. Din contra. Are acelasi efect ca reeducarea aplicata unui detinut de drept comun. Il inraieste. Csibi Barna nu poate fi vindecat cu vrajeli comuniste – educatia civica – sau izmeneli capitaliste – toleranta. Doar doua tratamente ar avea succes asupra lui. Bataia nu se numara printre ele. Ciuciubatul Csibi (treceti peste aliteratie, nu m-am putut abtine, desi ala pe care vreau sa-l ofensez e românul de la „Evenimentul Zilei”, nu provocatorul secui) merita expulzat sau tinut in „ teroare pasnica”. Pentru oximoron nu prezint scuze, ca l-am ales la meserie. Un Csibi Barna nu va pricepe niciodata ce inseamna recunostinta si respectul. Stie numai de frica. Baietii care
l-au surghiunit la Abrud au fost inspirati. Repet, bataia nu-i o solutie. O palma sau un sut in cur trec repede. Iar daca-l schilodesti, te duci la pârnaie pentru el, in timp ce nemernicul devine erou. Csibi Barna trebuie sa aiba libertatea de a merge pe strada cu barbia in piept si ochii spre sireturi, printre oameni care-l dispretuiesc, trebuie pedepsit cu insomnii si cosmaruri in limba româna, trebuie sa se simta incoltit când intra in brutarie si sa nu gaseasca timp sa se bucure ca a scapat teafar, fiindca urmeaza sa intâlneasca, pâna acasa, alti moti care sa-l stigmatizeze cu privirile. Cât despre flegme, aceste decoratii gelatinoase s-ar cuveni sa le primeasca ziariciul care i-a facut tembeli pe abrudeni. Luând exemplul prostoboului secui, care l-a atârnat pe pasoptist in streang, la Miercurea Ciuc, prostoboul român s-a apucat si el sa-l spânzure pe Avram Iancu, la Bucuresti, cu lacrimile motilor.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
55 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger