Cauta

Pedelistii au mare grija de scaunul lui Traian Basescu

Senatorii PDL opintesc sa faca imposibila demiterea presedintelui Traian Basescu. Opozitia tipa, dar nu participa la lucrari.

Proiectul referitor la modificarea legii privind demiterea sefului statului (initiat de deputatii PDL Mircea Toader, Daniel Buda si Gabriel Andronache) vizeaza destituirea presedintelui României prin votul majoritatii tuturor cetatenilor inscrisi pe listele electorale, adica la anul si la multi ani. Vot dat la referendumul impus de lege in cazul suspendarii sefului statului si care, conform actualelor reglementari, trebuie sa intruneasca acordul majoritatii cetatenilor prezenti la urne. Dezbatut, ieri, de senatorii din Comisia juridica, proiectul a primit unda verde in forma initiala, fara niciun amendament.

*Senatorii opozitiei chiulesc, dar sunt vocali*

Imediat, sedinta a fost contestata de Opozitie, care sustine ca la lucrari au participat doar cinci membri (deci nu a fost intrunit cvorumul) si toti de la PDL. “Rapoartele date marti sunt nule, ele nu au fost date in cvorum regulamentar de sedinta, proiectele vor fi reluate in proxima sedinta”, afirma acum pesedistul Ioan Chelaru, vicepresedinte al Senatului si membru al Comisiei juridice. Asa o fi, dar interesant ar fi de aflat si de ce senatorii Opozitiei nu au participat la lucrarile Comisiei, gest impus de fisa postului de parlamentar. Fara a spera sa aflam vreodata raspunsul la aceasta intrebare, amintim Opozitiei ca proiectul se va dezbate si la Comisia de administratie a Senatului, prin urmare adversarii lui Traian Basescu se pot replia acolo.
Ce mai merita mentionat este si ca ultima modificare a legii referitoare la referendumul de demitere a presedintelui a fost operata tot in “contextul” Basescu. Respectiv in martie 2007 când, in avanpremiera suspendarii lui Traian Basescu la Cotroceni, PSD-ul a propus validarea referendumului in functie de vointa exprimata de majoritatea participantilor la vot. Forma inutil adoptata de Parlament, din moment ce referendumul din 19 mai l-a readus pe Basescu la Cotroceni.

SIMONA BĂDULESCU

Ultimele stiri

  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Angajații de la casele de pensii au început protestele. „Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un privilegiu”
  • Probleme în Gara de Nord din Capitală. Panourile de informare și camerele de luat vederi nu mai funcționează
  • Anunț de atribuire UAT Orașul Negru Vodă
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version