Cauta

Micii producatori ataca supermarketurile

Satui sa-si vânda marfa pe nimic intermediarilor, din ce in ce mai multi agricultori si-au riscat economiile si si-au deschis propriile magazine. Afacerea a inflorit in vestul tarii, pe masura ce clientii au prins gustul produselor proaspete. In plus: laptele, brânza, carnea sau verdeturile costa mai putin, doar sunt la prima mâna.

Dan Negrea are mai multe sere cu legume, la 60 de kilometri de Satu Mare. Pâna acum, recolta era preluata de intermediari, care dublau sau chiar triplau preturile. Asa ca s-a hotarât sa-si deschida propriul magazin, pe care-l aprovizioneaza in fiecare zi. Ceapa pleaca din sera la un leu si ajunge tot la un leu in plasa consumatorului. La un hipermarket vin taxe de raft, alte taxe care maresc pretul mai bine de 2 lei. Ideea a fost preluata si de cei care cresc pui pentru carne, dar si de cei care produc lapte proaspat, unt, cascaval si brânzeturi. „Avantajele sunt de ambele parti: consumatorul este avantajat având marfa mult mai proaspata, preturile mult mai bune pentru ca nu mai exista adaos comercial de magazin, iar pentru noi avantajul este ca avem lichiditatile cu care sa putem lucra“, spune un proprietar de magazine.

Ultimele stiri

  • Înțelegerea corifeilor, o minciună!
  • Taxe și mai mari pe proprietate. Planul lui Bolojan pentru o nouă creștere a impozitelor imobiliare
  • Criză politică în Bulgaria. După ce a trecut la euro, țara s-ar putea pregăti din nou de alegeri anticipate
  • Care sunt opțiunile Americii în Iran?
  • Uniunea Europeană trebuie să meargă pe cont propriu, nu să urmeze dictatele SUA
  • Mario Iorgulescu rupe tăcerea: „Am început să ies la 13 ani cu tatăl meu și stăteam câte 3 zile la lăutari cu șprițuri”/Cum a început tânărul să consume substanțe interzise
  • Anul riscurilor pentru Europa
  • Noi alerte meteo. Ger năprasnic în România: Temperaturile vor coborî până la minus 19 grade în unele zone/Vremea în Capitală
  • Impozitele din 2026 sunt un bobârnac. Bâta în cap o vom lua în 2027
  • Schimbare totală de vreme în Europa. Cum va fi iarna 2026-2027
  • Exit mobile version