AcasăOld„Nina a avut trei sarcini toxice”

„Nina a avut trei sarcini toxice”

Fostul presedinte Ion Iliescu si sotia Nina Iliescu aniverseaza anul acesta 60 de ani de casnicie. O casnicie frumoasa, umbrita doar de lipsa copiilor. Pe care cei doi si i-au dorit, dar nu au putut sa-i aiba.

“Ne-am dorit copii foarte tare, dar nu a fost sa fie. Sotia mea, Nina, a avut trei sarcini toxice, iar dupa aceea… nu s-a mai putut”, declara acum cu tristete Ion Iliescu, ­intr-un interviu acordat revistei VIP. In absenta copiilor, doamna Nina si-a concentrat atentia asupra sotului, sacrificându-se de multe ori de dragul acestuia. Situatie admisa de fostul presedinte, care nu ezita sa-si exprime recunostinta ori de câte ori are ocazia: “Nina a trebuit sa suporte foarte multe. (…) Aveam 26 de ani si am plecat intr-o misiune, la Praga. A trebuit sa-si intrerupa un an activitatea (cercetator la Institutul de Cercetari Metalurgice – n.r.) si m-a urmat… Apoi am fost trimis la Timisoara, pentru trei ani si jumatate. Atunci nu si-a mai intrerupt activitatea, ci facea naveta. In plus, din ’71, eu ajunsesem o persoana neagreata. Eram urmariti in tot ceea ce faceam. Va inchipuiti ca nu i-a fost usor, stiindu-se permanent supragheata, cu telefoanele ascultate”.

*Studentie cu sarmale bulgaresti*

Pâna si apetitul pentru sarmale Iliescu il leaga tot de doamna Nina: “In tinerete nu agream varza gatita si nu suportam sarmalele cu varza. Insa, in studentie, ­caci eram studenti când ne-am casatorit, eram la Moscova, cu bursa. Acolo se servea o mâncare mai fada. Am descoperit niste conserve bulgaresti cu sarmale. Asa am inceput sa le mâncam”. In prezent, fostul sef al statului are un regim strict impus de partenera de viata, care obisnuieste sa-si faca singura cumparaturile din piata.

*Si-a pierdut cei trei frati*

Politician dur si echilibrat, Ion Iliescu da frâu liber sentimentelor atunci când vorbeste de parintii si fratii lui. Frati pe care i-a pierdut, unul câte unul: „Am avut trei frati, dar toti trei au murit. Eu sunt cel mai in vârsta dintre cei patru frati. S-au dus toti, pe rând… Primul s-a stins in 1984, când eu eram dat afara de la munca. Era inginer in cadrul Institutului Energiei Electrice si lucra pe un santier in Irak. A facut infarct si a murit pe santier. Al doilea frate, cel mai tânar dintre noi, a avut cancer la plamâni, fiind un fumator inrait. Al treilea, adica cel de mijloc, Crisan, a murit in 2005”.

*Elena Udrea, tenace si agreabila*

Sfatos cum il stim (nu degeaba este considerat “bunicuta” PSD-ului), Iliescu ii indeamna pe lupii tineri din politica sa dea dovada de mai multa maturitate. Surprinzator, despre Elena Udrea fostul sef de stat are o parere foarte buna: ”E o femeie draguta, agreabila, cu prezenta placuta. (…) Reuseste sa aiba succes atât in rândul partidului din care face parte, cât si in societate. Are niste calitati intrinseci clare”.

ANA-MARIA LUDATSER

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
60 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger