AcasăOldEvacuat pentru neplata chiriei

Evacuat pentru neplata chiriei

Gelu Voican Voiculescu a cazut in dizgratia autoritatilor. Reporterii „National” au descoperit ca fostul viceprim-ministru in guvernul provizoriu al lui Petre Roman a fost dat in judecata de catre Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) pentru ca timp de trei ani nu a platit niciun ban pentru chiria aferenta vilei din zona Aviatorilor in care locuieste impreuna cu sotia si cei patru copii.

Potrivit unor surse judiciare, suma pe care Gelu Voican Voiculescu o datoreaza statului român este de peste un milion de lei, adica aproximativ 250.000 de euro. Potrivit acelorasi surse, fostul demnitar a refuzat constant, timp de aproape trei ani, sa achite acesti bani, drept pentru care RA-APPS a cerut instantei sa-l evacueze cu forta din vila situata pe strada Barbu Iscovescu din Bucuresti. In ciuda faptului ca motivele RA-APPS de a solicita evacuara familiei lui Gelu Voican Voiculescu sunt cât se poate de evidente, reclamantul mai adauga in actiunea depusa pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 inca un motiv halucinant. Regia de stat a solicitat instantei evacuarea lui Voiculescu pe motiv ca imobilul „trebuie igie­nizat”. Raspunsul fostului demnitar a fost pe masura. „Este o calomnie odioasa, pe care o resping cu temeinicie, personalitatea mea de fost viceprim-ministru al primului Guvern al României democratice fiind de necontestat. Sa le fie rusine”, ataca Voican Voiculescu in instanta. Datoria catre RA-APPS a inceput sa se acumuleze din 2009 când contractul dintre regie si fostul demnitar a expirat iar acesta a refuzat sa paraseasca vila. Valoarea totala a datoriei acumulate pâna in noiembrie 2010 este de 1.030.529 lei, jumatate fiind penalitati de intârziere.

Mihai Pietreanu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
60 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger