Mi-e sila de emisiunea „Românii au talent”. Acest gen de productie exista si in alte tari, dar de strainachis nu-mi pasa. „Românii au talent” ne descalifica total ca popor. Daca poti sa faci din falci ca toba, ca veceul sau ca pompa de bicicleta, daca poti sa-ti faci mucii cravata, daca poti sa-ti infigi cuie in cap fara sa te ranesti, atunci da, românii chiar au marele talent de a fi jenibili. Despre farfutitele si exhibitionistii cu vocatie de cântaciosi nu mai amintesc, ca doar suntem neam de rapsozi. Aceasta emisiune nu dovedeste ce aptitudini avem, ci pâna unde ne aratam dispusi a merge cu maimutareala. De fapt, suntem niste excelenti amatori, iar soul vesel are conotatii triste si ar trebui sa se cheme „Vieti traite degeaba”. Sau „Regretele ratatilor”, fiindca asta transmit niste oameni cu parul alb si voci bune, care ar fi putut avea cariere in muzica, dar au esuat in meserii domestice. Daca ar fi dupa mine, le-as interzice celor care ingrasa ratingul coproculturii „Românii au talent” sa se mai lamenteze când occidentalii ne prezinta ca pe o satra de virtuozi. Pâna la urma, totul ni se trage de la educatie. Când eram mici, invatam la scoala ca Franz Liszt a fost fascinat de talentul lui Barbu Lautarul. Da, dar nu se uita la el ca la un coleg. Omul definit compatimea aratarea.