AcasăOldPonta vrea sa-l execute pe Marian Vanghelie

Ponta vrea sa-l execute pe Marian Vanghelie

Inghiontit de liberali, Victor Ponta incearca sa scape de Marian Vanghelie. Pretextul: votul strâmb, “pentru Elena Udrea”, dat de trei dintre consilierii municipali PSD la ultima sedinta a CGMB.

“E greu sa-l mai crezi serios pe domnul Vanghelie daca, pe de o parte, el e contra doamnei Udrea, dar consilierii domniei sale voteaza cu doamna Udrea. Asta e un risc foarte mare pentru el (Vanghelie – n.r.), inseamna ca nu mai stapâneste Organizatia de Bucuresti sau inseamna ca lucrurile acolo scapa de sub control”, a aruncat Victor Ponta anatema asupra colegului sau de partid. Si asta dupa ce vestitul “primar de la 5” a fost deja pus la punct de actualul lider al PSD, imediat dupa detronarea lui Mircea Geoana. Dovada: disparitia lui Marian Vanghelie de pe micile ecrane si retragerea sa in “muntii” sectorului pe care-l pastoreste.

*Liberalii pun paie pe foc*

Spre ghinionul edilului de la 5, dorintei lui Ponta de a sterge “marca Vanghelie” de pe blazonul PSD i se adauga acum si cererea expresa a liberalilor, colegii de USL ai liderului social-democrat, de a-l matrasi cât mai repede.
Dornic mereu sa-i faca pe plac lui Crin Antonescu (dupa cum reiese din actiunile sale), Victor Ponta a prins ideea si-l ameninta acum pe Vanghelie. “Am dat un semnal foarte clar si nu voi da inapoi de la acest semnal. Sper ca-l receptioneaza (Vanghelie – n.r.)” raspunde Ponta, intrebat fiind daca seful pesedistilor bucuresteni risca vreo sanctiune ca urmare a votului dat de cei trei consilieri rebeli.

*Fentat de Vanghelie, Ponta si-a varsat nervii pe Toma*

Povestea a ramas insa doar la nivel de semnal, câta vreme Marian Vanghelie si-a fentat seful, neprezentându-se la BPN-ul de ieri, unde figura in capul agendei de sedinta. Frustrat de absenta “victimei”, Ponta si-a gasit repede o alta tinta buna de tavalit, respectiv pe vicepresedintele si senatorul Ion Toma, proaspat suspendat, ba chiar propus si pentru excludere definitiva de organizatia sa de baza (Olt). Cum si Toma ii sta in gât lui Ponta inca de la inaltarea acestuia in fruntea partidului, conducerea PSD a validat una-doua suspendarea, ramânând ca propunerea de excludere sa fie discutata si ea in regim de urgenta, adica lunea viitoare.

ANA-MARIA LUDATSER / SIMONA BĂDULESCU

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
64 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger