Cum se numeau cei patru Beatles?

La inceput i-au scris numele gresit: Lacatusu. Eram in plin avânt comunist si ziarul „Sportul” a gasit ca asa e mai probabil sa fie. Numele parea sa sune mai nimerit astfel, ca profesie, ca meserie in muncile vremii. Era 28 februarie 1982 când Marius debuta in prima divizie, intr-un Brasov – Târgoviste 3-0. Avea abia 17 ani. Mi-a povestit intr-o seara, la Arad, ca a avut ceva emotii, ca mai fusese luat in lot si nu apucase sa joace, dar cei mai vechi la „Steagu’” il mai puneau sa care o geanta la autocar, sa mai duca un echipament la spalatorie. Chiar si asa, era fericit ca e acolo, cu cei mari, cu Batacliu, cu Nelu Naghi, cu Spirea, cu Manciu ori cu Panache. Când gentile s-au strâns prea multe pe umar, Marius a crâcnit. I-a luat apararea Nelu Naghi, lider si pe teren, si in vestiar. „Pustiule, ai clasa de fotbalist adevarat. La anii mei, stiu ce vorbesc, crede-ma! Aud ca se intereseaza de tine si de la Bucuresti, de la Steaua, de pe la Dinamo. Vezi si tu, ai grija cum joci, ca viata frumoasa e acolo… Daca vin sa te ia, nu sta pe gânduri, du-te baiete! O sa ajungi fotbalist mare!”. Nelu Naghi stia ce spune. Anii pe care ii stim cum au trecut i-au dat dreptate. Insa cel care avea sa devina nasul familiei Lacatus, dar si secundul lui Marius, in ultimul deceniu, la toate echipele unde a antrenat, stia si altceva atunci când il sfatuise pe tânarul atacant sa plece la o echipa mare. Stia ca el insusi n-o facuse, cu alti ani in urma, si ii parea rau. Intr-un fel, daca pustiul asta va reusi, va fi si victoria lui. Macar el… In etapa a 32-a, antepenultima, in ziua de duminica, 6 iunie 1982, Marius a infruntat pentru prima oara echipa careia avea sa-i construiasca, in deceniile urmatoare, mare parte din glorie si istorie, Steaua. Meciul a fost in Ghencea, iar adversar direct lui Lacatus i-a fost Fodor, un dur care-i stopase practic cariera unui extraordinar fotbalist dinamovist, Vlad, abia venit in Stefan cel Mare de la Galati. Ii provocase o dubla fractura intr-un „derby etern”, pe „23 August”. Asa ca Lacatus era in garda. A facut ce-a vrut cu Fodor, iar viitorul nas, Naghi, s-a descurcat impecabil cu Sertov, vârful de atac al Stelei. Dar din minutul 2, Steaua avea deja 1-0 pe tabela. Centrase Fodor, iar Tudorel Stoica reluase, din voleu, in plasa. Nimeni nu i-a reprosat nimic lui Marius, desi omul lui… 2-0 s-a facut abia in minutul 73, când Balint a inscris din pasa lui Majearu. Marius a strâns din dinti si s-a pravalit spre poarta lui Iordache. Iovan, Sames si Florin Marin au fost depasiti unul câte unul si Paraschivescu a redus imediat scorul. Iordanescu a mai incercat ceva, dar s-a terminat 2-1. Dupa meci, „Sfinxul”, Ion Alexandrescu, a intrat in cabina brasovenilor sa stea un pic de vorba cu tânara „Fiara”. Istoria nu retine insa, am inteles, acea discutie… Tot dupa astfel de jocuri, in ultima vreme, ajunsesera in Ghencea si Iovan, si Balint, si Majearu. Asa s-au strâns cei „patru Beatles“. Primii… In primavara aia, cea de la 18 ani, Marius n-a fost cu Brasovul lui doar contra Stelei. Ci si a lui Duckadam, intr-un Brasov – UTA 1-0, in ziua solstitiului, 21 martie. Cu patru zile inainte de meciul din Ghencea jucase si intr-un meci impotriva lui Piturca, tot la Brasov, câstigat cu 3-0 in fata lui FC Olt. A fost prima si singura data in care si „finu’” si viitorul nas au inscris amândoi. Prima oara Nelu Naghi, capitanul, dintr-un „11 metri”, iar Marius a inchis tabela la 3-0. Barbulescu era si el la FC Olt, Bumbescu avea sa vina in vara aceea de la Dinamo la acelasi FC Olt, Belodedici era inca la Minerul Moldova Noua, iar Bölöni la ASA. Dintre toti cei de la Sevilla, de peste 4 ani, doar Lacatus, Balint, Piturca si Iovan semanau cu cei patru Beatles. La tunsoare. Pe atunci, insa, nimeni nu stia cum se numeau prea bine.