Cauta

„Panti“ mai sta o tura!

Exasperat de gafele portarilor Almunia si Szczesny, managerul „tunarilor” s-a decis sa cumpere un goalkeeper. Din pacate, nu e vorba despre românul Pantilimon, ci de rusul Akinfeev.

In toamna anului trecut, Costel Pantilimon (24 de ani) era folosit titular de Razvan Lucescu in duelul cu Franta, de pe „Stade de France”, jucatorul Timisoarei fiind preferat in fata mult mai experimentatului Bogdan Lobont. In tribune, la acel duel contând pentru calificarea la Euro 2012, s-a aflat si managerul lui Arsenal Londra, Arsene Wenger, cel care, pâna atunci, ordonase scouterilor sa-l monitorizeze atent pe fotbalistul de 2.03 metri. Din nefericire, România a pierdut cu 0-2, insa cu toate acestea, „Panti” a fost unul dintre putinii fotbalisti remarcati ai tricolorilor. In ciuda impresiei bune lasate, transferul lui Costel la formatia din Premier League a intârziat sa se mai opereze, iar bacauanul s-a impacat cu ideea ca, deocamdata, va ramâne in Liga 1.

*Igor are aceeasi vârsta cu bacauanul, dar un palmares impresionant*

In plina ascensiune profesionala (titular de drept la prima reprezentativa a României si neinvins in campionat cu Poli Timisoara), Pantilimon primeste acum o veste deloc imbucuratoare: Arsenal Londra vrea sa transfere in aceasta vara un goalkeeper, dar nu din România! Potrivit presei ruse, managerul „tunarilor” s-a decis sa-l aduca la Londra pe capitanul formatiei ŢSKA Moscova, Igor Akinfeev, un portar de aceeasi vârsta cu „Panti”, dar cu 47 de meciuri la nationala Rusiei, trei titluri de campion cu ŢSKA, patru cupe, tot atâtea Supercupe si, mai ales, o Cupa UEFA in palmares, trofeu câstigat in 2005.

*„Tunarii“ platesc 20 de milioane. Dincolo era mai ieftin!*

Singurele dezavantaje in privinta alegerii rusului sunt inaltimea jucatorului (Akinfeev are „doar” 1.85 m), dar mai ales pretul piperat. Daca Pantilimon ar fi costat circa 6-7 milioane de euro, Arsenal ofera in schimbul lui Akinfeev suma de 20 de milioane de euro, motiv pentru care portarul rus face eforturi sa-si convinga sefii sa-l lase se plece. „Tunarii” au trei portari in lot: spaniolul Almunia si polonezii Fabianski si Szczesny. Cum primii doi s-au tot intrecut in erori monumentale, in ultima vreme, cel mai tânar dintre ei, Szczesny (20 de ani), a devenit preferatul lui Wenger, el aparând bine in victoria contra Barcelonei, 2-1 in UCL. A urmat, insa, finala Cupei Ligii, in care Szczesny a gafat incredibil la ambele goluri incasate, facând cadou victoria celor de la Birmingham, iar Wenger a inteles ca nici polonezul nu e solutie.

*Top 5 cei mai inalti portari din Europa*

Kristof van Hout… 24 de ani… Belgia… Standard Liege… 2.08 m
Vanja Ivesa… 33 de ani… Croatia… Eskisehirspor… 2.05 m
Kjell Petter Opheim… 29 de ani … Norvegia … Stryn Fotball … 2.03 m
Costel Pantilimon… 24 de ani… România… Poli Timisoara… 2.03 m
Paolo Acerbis… 29 de ani… Italia… Vicenza… 2.02 m

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version