Azi e 1 Martie. Pe vremuri, martisoarele reprezentau literatura de sertar a arhitectilor. Daca intrai la vreunul in birou, iti spunea ca are in sertar niste proiecte care l-ar sari pe Le Corbusier din istorie, dar nu-l lasa comunistii sa le intemeieze. Nu deschidea, insa, niciodata, in prezenta oaspetilor, sertarul plin de comori culturale constând in cosari si maimutoi cu snur alb-rosu din atica. Dupa ce musafirii paraseau incaperea, crapa putin sertarul ca sa-si admire capodoperele pe care urma sa le vânda prin Fondul Plastic sau sub coloanele de la Piata Romana. In 2011, au aparut martisoare cu un baiat tare dragut. Nicolae Guta. Costa 2 lei bucata si chiar merita. Platesti o nimica toata ca sa jignesti o tarancuta cu fite de intelectuala. Ramânând in zona manelelor, regret ca n-au iesit si martisoare cu distinsa solista Carmen Serban. As investi 5 lei intr-unul. Zic asta fiindca m-am hotarât sa-mi cumpar un hipopotam si sa-i fac si lui o toaleta cu faianta, cada, bideu, tot dichisul, dar nu mai am bani si pentru oglinda. Martisorul cu doamna „artista” (am uitat sa asez si doamna intre ghilimele!) i-ar servi hipopotamului de oglinda. Mi-ar placea, de asemenea, sa daruiesc un martisor somerelor alese din mediul bugetar. In sensul asta, m-as orienta spre o miniatura – editie de piept! – a Codului Muncii, adoptat ieri de galantul domn Boc. Un frumos cadou pentru politicienele noastre de seama ar fi un martisor cu fotografia calinului Bercea Mondialu’, insotit de mottoul acestuia „nu m-a arestat toata tara si m-a arestat fratii mei!”. Recunosc ca as oferi cu sfiala acest martisor, deoarece augustele noastre dregatoare sunt exact ca benzina: scumpe si inflamabile.