AcasăOldCe afaceri fac fetele lui Giovanni Becali

Ce afaceri fac fetele lui Giovanni Becali

Doua dintre cele trei fete ale impresarului Giovanni Becali se implica deja in afaceri personale.

Pamela si Andreea, doua dintre fiicele impresarului Giovanni Becali, au ajuns la vârsta la care pot sa faca singure afaceri. O parte din ele au fost mostenite de la familie, iar pe altele le-au creat singure. Mezina agentului FIFA, Laura, inca nu are vârsta pentru a se apuca de business. Pamela Becali, fata cea mare, a primit partea ei de actiuni la firma Becali Sport, agentia de impresariat a familiei. In afara de asta, Pamela este actionara in firma „Touch of Taste”. Societatea este infiintata tot de tatal ei, iar in trecut purta numele „Becali Brands”. In 2008, firma a avut venituri de 300.000 de lei si cheltuieli de aproape 400.000 de lei, iar in 2009 a inregistrat cheltuieli de 200.000 de lei si niciun venit.

*Pamela s-a asociat cu logodnicul…*

In 2010, Pamela Becali a devenit asociat la „Touch of Taste” cu Bogdan Marinescu, logodnicul ei, un tip care a trait multi ani la Munchen. S-au apucat de treaba si au concesionat – de la Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement – câte 10 metri patrati de teren in Parcul Tineretului si la Strandul Giulesti. Ulterior, au mai luat in locatie de gestiune un teren identic la Strandul Dâmbovita, infiintând un depozit frigorific in comuna Afumati. Conform declaratiilor date la autoritatile sanitar-veterinare, in cele trei puncte de desfacere, firma Pamelei urmeaza sa vânda produse alimentare.

*… iar Andreea cu doua colege de scoala*

Andreea, cealalta fata a lui Giovanni, a infiintat firma „Expert Relocation Services”, impreuna cu doua colege de scoala. Andreea imparte haturile societatii impreuna cu Ioana Sarca si Ana Axenia. Toate sunt nascute in 1989 si au renuntat la distractiile adolescentine pentru a intermedia afaceri imobiliare. Pâna când va da lovitura firma la care este asociata, Andreea are sediul acasa la Ana Axenia, in centrul Bucurestilor. Firma a fost infiintata anul trecut, drept pentru care nu exista deocamdata informatii cu privire la valoarea afacerilor derulate.

Vasile Bica

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
1.443 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger