Acum un an eram in Kuweit, pentru un film despre cariera celui mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, Ilie Balaci. Intr-o seara, Ilie, cu care eram la o cafea
intr-un mall cât cartierul Pajura, i-a sunat pe Geolgau si pe Ţicleanu, si ei antrenori, ca si Marele Blond, in Kuweit City. Le-a dat intâlnire a doua zi la prânz, intr-un local superb, undeva pe tarmul Marii Arabiei, sa mai vorbim, sa mai povestim despre Universitatea de fotbal Craiova de altadata. A doua zi, pe o vreme superba, ne-am vazut cu totii in cochetul port de iahturi din Kuweit: Balaci cu sotia sa, Dana, Ţicleanu cu doamna sa si cu fetita, imbracata precum Hannah Montana. La un moment dat, in timpul unui interviu, ochii lui Ţicleanu s-au intunecat, glasul i s-a pierdut… Ajunsese cu povestea Maximei la episodul cel mai dureros, mai trist, mai crunt: sfârsitul. Eliminarea din semifinalele Cupei UEFA de catre Benfica, in 20 aprilie 1983… „Nu faptul ca am pierdut noaptea de sâmbata spre duminica, dupa ce au batut Italia, pe „23 August”, cu pana aia de autocar pe autostrada, nici faptul ca, ajunsi in Craiova, cei sase care jucasera n-au dormit, nici faptul ca in cele trei zile de pâna la partida am facut cu totii pelerinaj la Universitate, sa le ducem bilete de meci profesorilor cu care aveam cursuri si examene… Nu! Eu am fost de vina. Dupa ce Ilie a deschis scorul, portughezii au inceput sa domine… vorba vine, portughezi, ca pe lânga Chalana sau Carlos Manuel, cei mai buni au fost suedezul Stromberg, care nici macar n-avea drept de joc, dar asta a fost alta poveste, si sârbul Filipovic, care a si marcat… Golul lui ne-a eliminat… Ei, acolo, la faza egalarii lor, mingea s-a plimbat ciudat prin careul nostru, a fost in piciorul lui Ghita, al lui Nae, parca, apoi si Silvica a iesit prea repede din poarta! Dar eu am avut vina cea mai mare… Mingea a sarit, parca de la Costica, in gheata mea. Daca te uiti pe imagini, vezi ca sunt coborât mult, in marginea careului, sa-l ajut pe Ghita Geolgau, pe care nea Tica il pusese, in premiera, fundas dreapta, lipsea Negoro, suspendat si, cum iti zic, mingea e la mine, pentru o clipa. Sunt cu fata la poarta noastra si nu-l vad, in stânga mea, venind in presing, pe Filipovic. Puteam si ma gândisem o clipa sa dau tare in aut, apoi s-o stopez si sa preiau spre dreapta, sa ies de acolo, cumva… Dar nu fac asa! Preiau si ma intorc spre stânga mea, dar acolo era deja Filipovic, care intercepteaza si se duce spre gol!”. Ochii lui Aurica il tradeaza. E trist, foarte trist, chiar si acum, la 27 de ani distanta… Nu spune ca in iarna acelui an fusese operat la ochiul stâng… De aceea, in martie ’83, la Kaiserslautern, unde Stiinta pierde cu 2-3, in „sferturi”, Chiose nu joaca… Dar „plamânul” Craiovei nu cedeaza si revine in joc. Se insala, insa: vina ratarii finalei nu ii apartine! Lui si celorlalti componenti ai Maximei le apartin doar meritele prezentei pâna la portile infinitului! Destinul a vrut altceva, si atât. Acum câteva zile, in Studioul 3 al TVR, pregatind impreuna seara de Champions League, Aurica mi-a facut cu ochiul! Zâmbea. Ii trecuse. Desi nu cred ca uitase…