Cauta

„Rusoaica“ se intoarce!

De-abia implinise 22 de ani si devenea campioana nationala. Era o vreme in care de „cafteala intre gagici” râdeau pâna si prietenii parintelui boxului feminin de la noi, Adrian Lacatus. Am scris atunci ca „rusoaica” Mihaela Cijevschi va „rade” tot si asa a fost.

A iesit campioana europeana si mondiala si, neavând ce alt titlu sa mai ia, s-a retras. Mai ceva ca in celebrul film de Oscar, s-a casatorit cu antrenorul sau. Miki si Adrian au o fetita, Sara, si in prezent activeaza, amândoi, ca antrenori la lotul national. Numai ca „rusoaica” se intoarce in ring pentru ca a aparut provocarea Olimpiadei. Pe care o va câstiga. Dar acum, stiindu-i valoarea internationala, prea putini s-ar mai risca la un pariu, ca in urma cu aproape un deceniu…

*Salvarea vine de la fete*

In ultima vreme, in ciuda eforturilor de-a dreptul disperate ale presedintelui FRB, Rudel Obreja, de a tine steagul sus in pugilism, salvarea a venit doar de la fete. Si pentru ca, de ani buni, ora exacta la smecherie in boxul feminin se da de la Bucuresti, multi au rasuflat usurati la anuntul desemnarii acestui sport disciplina olimpica. Pentru ca asta inseamna, cu siguranta, medalii pentru România.

*Numarul 1*

Vestea reintrarii in ring a celei mai titrate boxerite din lume va lua cu siguranta prin surprindere pe multi. Si va strica multe socoteli, pentru ca, atâta timp cât a boxat, Mihaela Cijevschi nu a avut practic rivala la categoria sa. A inceput deja de câteva zile antrenamentele alaturi de fetele din lotul national si, dupa primele reprize la sac, cu siguranta „mamica” Mihaela va redeveni „rusoaica” care a ridicat atâtea sali din toata lumea in picioare.

CĂTĂLIN TACHE

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Rușii ne dau târcoale. Ne apără USR!
  • Putin nu are niciun interes să oprească războiul său împotriva Occidentului
  • De ce bancherii centrali europeni nu reduc ratele dobânzilor până în 2026
  • Societatea progresistă ascunde pericolele imigrației
  • Tarifele și fentanilul întunecă perspectivele summitului Donald Trump-Xi Jinping
  • Arogantul Macron și realista Meloni
  • Italia bubuie după Inter-Juventus 3-4. Chivu criticat de Walter Zenga
  • Trenduri wellness 2025: de la „dopamine menu” la fiber-maxxing – ce e real și ce e doar marketing?
  • ”Superputerea de reglementare”, epitaful Uniunii Europene?
  • Exit mobile version