In primavara lui 1982 s-a derulat o crâncena batalie la care, aproape licean fiind, am asistat, mai mult sau mai putin direct. Era, de fapt, o dubla batalie pe care o urmaream cu sufletul la gura si pe care mi-o amintesc perfect. Prima, evident, lupta pentru titlu a Craiovei, in cel mai bun an din istoria ei, pierduta in fata unui Dinamo mai modest, dar impins flagrant din spate de arbitri si de superficialitatea uneori autodistrugatoare a oltenilor. Ma uit pe ziarele acelor zile si ajutorul primit de Dinamo e crâncen. E drept si ca, lider fiind cu 5 etape inainte de final, Universitatea (fara multi titulari…) pierde, pe 31 mai 1982, cu 0-4 derby-ul din Stefan cel Mare si suprematia din fotbalul acelor ani. Revenind, insa, la ceea ce se intâmpla in Bucuresti, sentimentul general era ca Giulestiul domina duelul cu Steaua si Dinamo. Si asta in conditiile in care Rapid juca in B, iar Steaua si Dinamo se bateau la titlu! Ei bine, tocmai despre aceasta a doua batalie a acelei primaveri vreau sa povestesc. Varul meu, Marian Cojocaru, jucator la juniorii Rapidului, la grupa celebrului Ion Costea (titular in anii ’30 in marea echipa cu Baratky, Bogdan sau Raffinsky), ma trezeste intr-o dimineata de duminica pentru ca ii promisesem ca mergem la meci, pe 23 August. Alaturi de Marian – spre 23 August, autobuz, troleu si… rasuflarea taiata! Rapid – Petrolul, derby-ul pentru promovare, se disputa cu peste 80.000 de oameni in tribune! La cuplajul de care am pomenit fusesera multi, desigur, dar nu mai multi de 50-55.000… 23 August ar-hi-plin! Si acum, secventele lipsa. 12 ani mai târziu, in redactia Gazetei Sporturilor, de vorba cu redactorul-sef adjunct, Constantin Firanescu. Zice nea Bebe: „Mariuse, si zici ca ai fost pe 23 August in duminica aia? Cred ca erau 100.000 de oameni! Ce meci! Si ce Rapid! (nea Bebe, rapidist o viata…) Dar stii ca
ne-au sunat de la partid atunci, sa scriem la ziar ca rapidistii nu si-au respectat adversarul… Si stii de ce ?!” „De ce, nea Bebe?” „Pai la sfârsit era 3-1 sau 4-1, nu mai stiu, si ai nostri nu le-au mai dat mingea pâna n-a fluierat arbitru! Stadionul in delir, dar lor, acolo, la oficiala, nu le-a placut…” „Si ai scris, nea Bebe?” „Am scris ceva cu totii, nu mai stiu ce…
Secventa a treia. Ma duc la colectia „Sportul” din 1982 si iata ce gasesc in ziarul de luni, 24 mai: „Revansa Rapidului” – Etapa 30. Cronica de Constantin Firanescu. Rapid – Petrolul 5-1. Au jucat in fata a peste 80.000 de spectatori. Iar nea Bebe, dupa ce trecea in revista golurile, incheia asa: „Detasati clar, la un scor care poate fi socotit nitel exagerat in raport cu desfasurarea jocului, giulestenii vor umbri insa finalul meciului printr-o nesportiva plimbare a balonului in propria jumatate de teren.” Adica, pe sleau, tiki-taka Rapidului, cu zeci de pase consecutive, trebuia interzisa! Noroc ca Marius Popescu a tinut cu nea Bebe si a scris, in acelasi numar de ziar, un editorial intitulat „Balaci, Nilsson, Sames si Rapidul” care se sfârsea asa: „P.S. Ce stadion 23 August, derby-ului Rapid – Petrolul i-ar fi trebuit o Maracana pentru a putea cuprinde valurile nesfârsite ale unor simpatizanti nebuni, nebuni, nebuni si superbi in formidabila lor pasiune.” Sa va mai spun ca, etapa urmatoare, Rapidul avea sa piarda cu 0-1 la Sibiu, cu Soimii IPA, si odata cu meciul acela si promovarea?! Mai erau 3 etape si tiki-taka nu mai ajuta la nimic, promova Petrolul.