AcasăOldCum a fost pacalit Mititelu cu 500.000 de euro falsi

Cum a fost pacalit Mititelu cu 500.000 de euro falsi

Aflat in criza de lichiditati inca din 2008, Adrian Mititelu incerca sa faca fata crizei financiare care abia incepuse. Dupa tot felul de discutii, care de care mai ciudate, cu persoane dubioase, s-a ajuns si la controversatul om de afaceri israelian Nati Meir, care a fost arestat, in octombrie 2009, si condamnat la patru ani de inchisoare pentru doua acte dovedite de inselaciune.

Informatia, care circula de câteva luni bune prin Craiova, a fost confirmata de site-ul Romania Press, insa „National“ vine cu un supliment. Dupa ce s-a prins ca este pacalit, Mititelu a ordonat ca lui Nati Meir sa i se interzica pur si simplu intrarea in oras. Patronul Universitatii facuse o plata catre un apropiat de la care, in prealabil, imprumutase 500.000 de euro, iar respectivul a fost la un pas sa-i rupa capul lui Mititelu când a aflat, câteva zile mai târziu, ca banii erau “pictati cu acuarele”.

*Interlopii dau vina pe Mititelu*

Potrivit aceleiasi surse, Adrian Mititelu l-a pus in legatura pe omul de afaceri israelian cu George Ilinca si cu interlopul Silvian Filoti, zis “Fulguta”, cunoscut drept “starostele” tiganilor din Oltenia, carora Meir le-a imprumutat bani si le-a promis avantaje. Mai mult decât atât, unul dintre pagubiti a marturisit: “Mie mi-a promis Nati Meir ca ma face patron la o banca, iar celuilalt prieten al nostru i-a garantat ca, dupa ce va cumpara fabrica de avioane din Craiova, il va face director! Vina e numai a lui Mititelu, care trebuia sa stie cu cine se inhaiteaza!”.

*A promis ca preia Rapid si Steaua*

Deputatul independent de origine israeliana, care a candidat si la postul suprem in stat, si-a anuntat intentia de a cumpara FC Rapid, in 2008, dar si formatia din Ghencea, un an mai târziu. El a fost refuzat atât de George Copos, cât si de Gigi Becali, dar anumite surse sustin ca el a finantat transferurile lui Ionut Mazilu si Costin Lazar, veniti de la Sportul in Giulesti. Potrivit unor colegi de celula, spre sfârsitul anului trecut, Meir a intrat in grupul sanitar unde a incercat sa se spânzure cu baretele unei sacose.

Flavius Dobrescu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
66 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger