AcasăOldMasterand fara bacalaureat

Masterand fara bacalaureat

Setea de carte il poate duce pe consilierul judetean PDL Vasile Moise direct in arest. Asta dupa ce a absolvit o facultate fara a-si fi terminat insa liceul.

In vârsta de 48 de ani, liderul filialei Dâmbovita a organizatiei Partida Romilor Pro Europa si totodata consilier judetean al PDL, Vasile Moise a intrat in atentia politistilor dupa ce s-a aflat ca, desi nu si-a luat bacalaureatul, este ditamai absolventul de facultate si masterand in drept pe deasupra. Odata luata la puricat, viata lui Moise a demonstrat ca acesta, desi a fost exmatriculat in clasa a X-a (pentru prea multe absente) din Liceul Industrial nr. 2 Târgoviste, si-a facut rost de o diploma falsa de bacalaureat. Fals folosit pentru inscrierea la o facultate bucuresteana, absolvita anul trecut. Fara a pierde timpul, Vasile Moise s-a inscris, tot in 2010, la un curs de masterat in drept, organizat de aceasta data de o universitate din urbea sa natala, Târgoviste. Dorinta de a-si stinge setea de cultura in orasul de bastina ar putea sta la baza necazurilor de astazi, unii dintre concetatenii sai amintindu-si ca prestatia liceanului Vasile Moise s-a intrerupt cu doi ani inainte ca acesta sa poata aspira la bacalaureat. Aflând la rândul sau de cercetarile intreprinse de politistii dâmboviteni in trecutul sau scolar, Moise a solicitat retragerea de la cursurile de masterat. Decizie tardiva insa, din moment ce procurorii l-au “premiat” deja cu un dosar penal pentru inselaciune si uz de fals. (A.M.L/S.B.)

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
100 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger