Traieste la Milano, intr-o casa splendida, inconjurata de o padure de castani. Are o viata luxoasa, activa si senina, dar când isi aminteste de România, simte durerea unei rani care nu se poate cicatriza: dezamagirea.
A fost prima românca premiata cu Cerbul de Aur, in 1969. Luminita Dobrescu avea doar 22 de ani si nici nu banuia ca acel moment de glorie ii va aduce aplauze, dar si invidii care nu si-au pierdut intensitatea de-a lungul celor 42 de ani care au trecut. Desi ar fi trebuit sa fie prima pe lista invitatilor la Gala din 2008, dedicata de TVR celor 40 de ani de la infiintarea Festivalului Cerbul de Aur, Luminita Dobrescu a fost “omisa”. Asta, in ciuda faptului ca din Consiliul de administratie al TVR facea parte si prietena ei, Dida Dragan! “Cu Dida imi imparteam mâncarea când mergeam sa studiem la profesorul nostru de canto, Fromi Moreno, – isi aminteste cu amaraciune Luminita Dobrescu – ii facusem si un cadou minunat, din inima, un palton cusut de mama mea.” Cu toate acestea, in cei peste 40 de ani care s-au scurs de la plecarea Luminitei Dobrescu in strainatate, n-a cautat-o niciodata, desi a fost adesea in Berlinul de Vest, unde se stabilise buna ei prietena. O alta diva a muzicii usoare românesti, Angela Similea, i-a fost colega in scoala primara, dar astazi ii spune ca “timpul nu-i apartine” si evita pe toate caile s-o intâlneasca. Se pare ca ostilitatea vine in urma unor obsesii din copilarie, despre care Luminita Dobrescu nu vrea sa vorbeasca, dar, poate, va scrie in cartea ei autobiografica. Intre timp, prietena Angelei Similea, Corina Chiriac, s-a raliat, si ea, grupului “vesel”. Desi, initial, o invitase cordial pe Luminita Dobrescu la emisiunea pe care o prezinta, s-a razgândit fara prea multe explicatii. Cu toate acestea, Luminita Dobrescu isi vede linistita de treaba, pregatind dublul album pe care il va lansa primavara aceasta. Cât despre cele trei doamne, le dedica poemul in proza pe care l-a scris recent.
*Noapte de lumina*
Noapte de lumina, revarsându-se peste trupurile, sufletele si mintea noastra, toate, obosite de atâta intuneric. Parca ar fi aparut zorii, din mijlocul unui mar putred, mar care, cândva, ne facuse sa ne contopim cu Universul, sa trecem peste toate granitele palpabile ale minorei noastre existente umane! Este noaptea care va imparti lumea in doua, ca pe un Mar, o parte a luminii vesnice, a dragostei depline, cealalta, a luminii care deabia mai pâlpâie, asteptând din clipa-n clipa sa se stinga. A venit momentul sa ne facem semnul cel sfânt, sa uitam cât am fost de Rai, cu Voi, cu Noi, si sa fim fericiti ca lumina din curcubeul universului ne va purta intr-o lume mai buna, mai dreapta….lipsita de faradelegi!
– Luminita Dobrescu (Milano, 8 februarie 2011)
GABRIELA HUREZEAN
