Cauta

Blestemul milionului de euro face noi victime

Uluitoarea poveste a furtului milionului de euro din casa parasita de la marginea Ploiestiului continua sa scoata la iveala noi amanunte senzationale. Astfel, in afara celor doi hoti propriu-zisi, anchetatorii au reusit sa obtina mandate de arest preventiv pentru inca alte sapte persoane.

Insa nu este vorba despre complicii pustilor care s-au pomenit cu pleasca milionului pe cap, ci de cei care i-au jefuit pe Alexandru Tanase si Lazar Ionut Adrian imediat dupa ce acestia au gasit banii.

*Inca cinci cautati*

Politistii care ancheteaza incredibilele evenimente de la Ploiesti, când doi tineri vagabonzi au gasit un milion de euro intr-o casa parasita si au fost apoi jefuiti la rândul lor ingroasa rândurile celor pusi sub invinuire. Astfel, ei i-au arestat deja pe alti doi suspecti care
le-au furat pustilor o parte din bani, la putin timp de la gasirea lor. Este vorba despre Viorel Gheorghe de 31 ani si Constantin Apostol de 28 ani, ambii alegându-se cu mandate pe 30 de zile pentru tâlharie. Alti cinci jefuitori au primit mandate, dar nu au fost de gasit.

*Se mai gasesc banii?*

Astfel, in momentul de fata, doar trei inculpati se afla dupa gratii, eliberarea mandatelor pe numele celorlalti sase facându-se in lipsa.
Despre cei cinci jefuitori, care provin din comuna Valea Calugareasca si din zonele marginase ale Ploiestiului, politistii sunt siguri ca ii vor prinde in scurt timp. Ceea ce nu va ajuta insa cu nimic la recuperarea vreunei parti din prejudiciu, pentru ca „grosul” milionului se pare ca a fost luat de catre Lazar in Italia.
Desi ofiterii de legatura români au cerut sprijinul expres al carabinierilor pentru depistarea lui, este greu de apreciat când va „pica” acesta, si mai ales daca va mai avea ceva din bani. Pentru ca doar 200 000 au fost recuperati din milionul de euro…

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version