AcasăOldVa avea Mubarak soarta lui Ceausescu?

Va avea Mubarak soarta lui Ceausescu?

Inceputa marti, 25 ianuarie – adica de Ziua Politiei – in fata Curtii Supreme de Justitie din Cairo, revolta egiptenilor contra regimului autoritar al presedintelui Mubarak este comparata de multi analisti politici români si occidentali cu Revolutia Româna din 1989. De altfel, Ceausescu si Mubarak erau buni prieteni.

In cele sapte zile si mai bine de demonstratii, manifestantii au incendiat sediul Partidului National Democrat, aflat la putere in Egipt, au atacat sediul Sigurantei de Stat din orasul Rafah (situat la granita cu Fâsia Gaza) si au incendiat sediul Fiscului din Cairo si alte cladiri publice. Presedintele Hosni Mubarak a decretat restrictii de circulatie dupa orele 16 in toate orasele egiptene, care insa au fost ignorate de manifestanti. Depasita de situatie, politia s-a retras de pe strazi, locul ei fiind luat de armata, care s-a marginit sa patruleze si sa pazeasca anumite obiective importante. Conform estimarilor oficiale, peste 150 de persoane si-au pierdut viata in timpul demonstratiilor, intrucât politia a deschis focul impotriva demonstrantilor. La acestia se adauga circa 4000 de raniti, dintre care 2500 in stare foarte grava. Din inchisoarea de maxima securitate Wadi Natroun, situata la 100 de km sud de Cairo, au evadat peste 5000 de detinuti periculosi, care au ucis aproape toti gardienii si chiar un general de armata trimis sa rezolve situatia. La acestia se adauga alti 1000 de detinuti politici care au evadat din penitenciarul Demu din Cairo. In afara de armele luate de la gardienii morti, detinutii evadati de la Wadi Natroun s-au inarmat si cu arme obtinute de la posturile de politie atacate si incendiate. Mai toate magazinele din Cairo, Alexandria si alte mari orase din Egipt au fost jefuite. La fel si Muzeul Egiptean din Cairo, unde doua mumii de faraoni au fost decapitate. Pentru a-si proteja familiile de jefuitori, tinerii au ridicat baricade si au format patrule cetatenesti. Un rol foarte activ in acest sens si l-a asumat organizatia Fratii Musulmani.

*„Pleaca, diavole!”*

Dupa ce a demis guvernul si a promis reforme, presedintele Mubarak a numit un vicepresedinte (fapt fara precedent de la preluarea puterii) in persoana sefului serviciilor secrete egiptene, generalul Omar Suleiman. In functia de prim-ministru a fost numit generalul Ahmed Chafic, fost ministru al Aviatiei. Pentru manifestantii care s-au radicalizat progresiv, evocând precedentul „revolutiei iasomiei“ din Tunisia, este insa prea putin. Pe pancartele agitate de manifestanti se poate citi „Pleaca, diavole!“, iar „Fratii Musulmani“ si-au exprimat indignarea fata de numirile facute de „ultimul faraon“, cum este poreclit presedintele Mubarak. Desi Mubarak nu da semne ca ar vrea sa lase puterea, atât protestatarii, cât si unii reprezentanti ai clerului islamic i-au cerut lui Mohammed el Baradei, fostul sef al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, sa preia functia suprema in stat si sa formeze un guvern democratic. Intre timp, din ce in ce mai multi oameni de afaceri apropiati lui Hosni Mubarak au parasit Egiptul, iar fiii presedintelui s-au refugiat impreuna cu familiile lor la Londra. Deasupra orasului Cairo, avioane si elicoptere militare zboara la joasa inaltime pentru a-i intimida pe manifestanti.

*Ministerul Afacerilor Externe avertizeaza*

In conditiile in care soarta cetatenilor straini a devenit un motiv de ingrijorare pentru multe cancelarii occidentale, Ministerul Afacerilor Externe de la Bucuresti le cere cetatenilor români sa nu plece in Egipt. Celor care se decid, totusi, sa ignore acest avertisment, Directia Consulara a MAE le cere sa anunte ministerul. De asemenea, Ambasada României la Cairo a infiintat un serviciu de asistentâ consulara pentru cetatenii români aflati in Egipt. Conform datelor MAE, la ora inchiderii editiei nu existau cetateni români blocati pe aeroportul din Cairo.

*Europa vrea schimbare in Egipt*

Intr-o declaratie comuna data sâmbata, Nicolas Sarkozy, Angela Merkel si David Cameron i-au cerut presedintelui Hosni Mubarak sa initieze schimbari in Egipt in fata „revendicarilor legitime” ale poporului si „sa evite cu orice pret folosirea violentei impotriva civililor”.

*SUA vor „tranzitie pasnica”*

Secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton, i-a cerut presedintelui Mubarak sa initieze o „tranzitie pasnica” spre democratie, iar presedintele Barack Obama a cerut regimului de la Cairo „sa dea dovada de retinere”. Sâmbata, Obama a convocat o reuniune a Consiliului de Securitate la Casa Alba pentru a analiza situatia din Egipt.

*Sprijin saudit si palestinian*

Regele Abdallah al Arabiei Saudite si presedintele Autoritatii Palestiniene, Mahmoud Abbas, au tinut sa-si exprime public sprijinul pentru presedintele Hosni Mubarak.

*Tortura, la ordinea zilei*

Conform unor note diplomatice americane publicate in 2009 de Wikileaks, metodele brutale ale politiei egiptene, care tortureaza frecvent nu numai infractorii, ci si opozantii regimului si blogerilor sunt atât de cunoscute in intreaga lume, incât guvernul de la Cairo nu se mai osteneste demult sa le nege.

MIRCEA BUJOREANU

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
64 afisari
Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger