Stârvurile din gulas

Când rasfoiesti „Jurnalul national”, parca intri intr-un hotel de la Calimanesti, cu mobila de pe vremea lui Ceausescu. Nici „Gândul” nu-i asa batrânicios ca „Jurnalul national”. Uneori, insa, câte-un pasager al pensiunii lui Voiculescu se mai trezeste. Ieri, printre multe articole de somn usor, am citit un titlu provocator: „Eminescu, interzis in Miercurea Ciuc. Extremistii din Garda Secuiasca au declarat razboi strazii ce poarta numele poetului”. „Extremistii din…” era in subtitlu, ca redactorii „profesorului” (hait!) Voiculescu nu-s prosti pe de-a intregul. Sunt doar lenesi, obedienti si multi. In ceea ce-i priveste pe Csibi, Csobi si Pista, astia ar trebui batuti cu portretul lui Tökes. Fara explicatii si in mod repetat. Si pe mine ma enerveaza Eminescu, fara sa am boala pe el, ci pe profesorii de româna, care ne frecau cu „poetul nepereche”. Stârvurile din gulas, insa, sunt deranjate de posteritatea, de pecetea lui Eminescu. Bai latrailor fara gen in limba (un femeie, doua porci), acest Eminescu trist si nerevizuit e al nostru! Vreti, nu vreti, ca nu v-a intrebat nimeni, el ne reprezinta! Voi puteti s-o taiati unde va trage paprikasul. Daca ar fi dupa mine, dar nu ma intreaba nimeni si e excelent, fiindca s-ar lasa cu 29 de zile, eu v-as monta in camasute de forta si v-as tapeta salonul cu imaginea Palatului de la Trianon, ca sa aiba succes terapia. Hai, zgâltâire anevoioasa!