Cauta

Vettel, alege una dintre fetele mele!

Patronul drepturilor comerciale ale Formulei 1, britanicul Bernie Ecclestone, a facut o declaratie care i-ar putea trezi interesul chiar si lui Costin Marculescu. Batrânul Bernie a afirmat ca ii place atât de mult de pilotul campion mondial en-titre, neamtul Sebastian Vettel, incât ar fi fericit daca acesta s-ar casatori cu una dintre cele doua fiice ale sale.

Bernie Ecclestone – el insusi un fante intârziat (la cei 80 de ani ai sai, el traieste o poveste de amor ghebos cu o anume Fabiana Flosi, o brazilianca mai tânara cu 49 de ani) – are doua fete, precum imparatul din poveste, cu mentiunea ca nu exista una buna si alta rea, ci amândoua bune.

*Fetele sunt angrenate in relatii serioase bazate pe sex*

Tamara are 26 de ani si e satena, iar mezina, Petra, are 22 de ani si e blonda. Fetele sunt frumoase pentru ca provin din cel de-al doilea si ultimul mariaj al miliardarului britanic, cel cu superba Slavica Ecclestone, redevenita Radic, o fosta Miss Iugoslavia sau ceva p’acolo. Nici una dintre fete nu e maritata, altfel taticul lor cel zurliu n-ar fi facut afirmatia cu pricina, dar ambele sunt angrenate in relatii, sa le zicem stabile. Tamara e indragostita de un broker dotat si arab, un anume Omar Kyhami, in vreme ce Petra este in tandreturi cu un playboy londonez, James Stunt, care seamana cumva cu „Poponet”.

*Sebastian e si el „cuplat“*

Desi nu a primit niciun semn in acest sens de la Sebastian Vettel (23 de ani), pentru ca pilotul de la Red Bull are o prietena, Hanna Prater (23 de ani), pe care a cunoscut-o in timpul scolii, Ecclestone a afirmat ca germanul ar fi ginerele perfect: „Nu m-ar deranja deloc, el ar trebui sa incerce si sa intrebe. Ar fi un bun ginere. Este un tip simpatic, care munceste din greu pentru telurile sale. Imi place foarte mult”, a spus Bernie, potrivit cotidianului german Bild.

Mihai Koblenko

Ultimele stiri

  • Antena 3 CNN îl plimbă pe Nicușor Dan ca pe un bibelou politic: România moare de foame, iar „președintele” bolborosește prostii
  • Dronă neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale din Polonia
  • Ambasadorul Marius-Gabriel Lazurcă, rechemat din Mexic: urmează drumul spre șefia SIE?
  • Cătălina Porumbel, jurnalista cu morală de platou și soție de sinecurist
  • Alege ce citești
  • Traian Băsescu, despre reacția autorităților în cazul dronelor rusești: ,, Ne punem singuri în situații ridicole”
  • ”Airbusul sateliților” vs Starlink
  • Furtuna Zack lovește Europa Centrală: efecte și asupra vremii din România
  • A dispărut PSD. Se caută partid, dar nu se oferă recompensă găsitorului
  • Ilie Bolojan rămâne ferm după consultările cu sindicatele: „Nu mai putem continua ca până acum”
  • Exit mobile version