AcasăOldDeputatul Liana Dumitrescu a murit

Deputatul Liana Dumitrescu a murit

Deputatul Liana Dumitrescu a incetat din viata, ieri dimineata, in jurul orei 9.30, la Spitalul Elias. Internata cu noua zile in urma, in urma unui atac cerebral, pacienta a facut stop cardiac la ora 8.45 si nu a mai putut fi resuscitata.
Conform managerului Spitalului Elias, Doina Dimulescu, Liana Dumitrescu a suferit de o boala cerebrala rara – cu evolutie fulminanta sub tratament. Agravarea bolii in timpul spitalizarii a facut de altfel imposibil transferul in alta clinica, chiar daca familia a cerut insistent sa fie externata pentru a fi tratata in strainatate. „Este vorba de o boala acuta mai rara. Tot ceea ce s-a facut in Spitalul Elias este in conformitate cu ghidurile internationale. Am facut un efort enorm pentru viata acestei tinere. A fost consultata de mai multe echipe de specialisti, iar analizele s-au facut atât in tara, cât si in strainatate” – a precizat Doina Dimulescu.

*Parintii ii acuza pe medicii*

Desi doctorii de la Elias afirma ca au facut „tot ceea ce se putea face” pentru salvarea pacientei, familiei Lianei Dumitrescu ii este greu sa accepte ca aceasta nu a putut fi salvata. Parintii au si depus o plângere penala in acest sens, la Parchetul de pe lânga ­Inalta Curte de Casatie si Justitie, acuzându-i pe medicii care au tratat-o pe Liana nu numai ca nu au ingrijit-o corect, dar ar fi si impiedicat transferarea ei la o clinica din strainatate. Pâna sa fie cercetate de procurori, acuzatiile aduse de familie au determinat conducerea Spitalului Elias sa ceara Parchetului Judecatoriei Sectorului 1 efectuarea unei expertize medico-legale.

*Locul Lianei ramâne liber*

Aleasa deputat din partea Asociatiei Macedonenilor din România, pentru un al doilea mandat consecutiv, Liana Dumitrescu avea 38 de ani. De profesie jurist, ea a contribuit, in calitate de expert parlamentar, la revizuirea Constitutiei in perioada 2002-2003. Cum reprezentantii minoritatilor nationale in Parlament sunt alesi in baza unor reglementari speciale, cel mai probabil locul Lianei Dumitrescu va ramâne vacant pâna la viitoarele alegeri generale.

(S.B.)

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
50 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger