AcasăOldAfaceri ilegale cu locuinte sociale

Afaceri ilegale cu locuinte sociale

In urma unor verificari dispuse de conducerea Primariei Sectorului 4 s-au constatat ca foarte multe dintre persoanele care locuiau in spatii sociale puse la dispozitie de stat subinchiriau locuintele ilegal.

In acest moment, in cele doua imobile, foste camine ale IMGB, renovate si amenajate de Primaria Sectorului 4 in anul 2008, locuiesc 472 de bucuresteni, 260 fiind evacuati din case nationalizate si 212 persoane a caror situatie a fost incadrata drept caz social, potrivit legii.
Astfel, echipe de inspectori ai Serviciului Spatiu Locativ, insotiti de reprezentanti ai Directiei Administrative si de efective ale Politiei Locale Sector 4 s-au deplasat in respectiva locatie, pentru a verifica situatia locativa a unor beneficiari de locuinta sociala.
Referitor la acestia, la sediul Institutiei au fost primite sesizari din partea cetatenilor, prin care se semnala faptul ca s-a trecut la subinchirierea unitatilor locative, lucru ce contravine legislatiei in vigoare.
Pentru incalcarea prevederilor legale, reprezentantii primariei vor rezilia contractele de inchiriere si vor retrage repartitiile.

Simona Sofian

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
82 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger