Cauta

De Ziua Unirii, pensionarii militari ies la protest

Cei 152 de ani care se implinesc de la ziua in care Alexandru Ioan Cuza a devenit domnitor unic al Moldovei si Ţarii Românesti, consfintindu-se, astfel, Unirea Principatelor, sunt aniversati astazi in marile orase ale tarii.

Actul Unirii Principatelor Române a avut loc intr-o cladire a bisericii, pe Dealul Patriarhiei. La Sfânta Liturghie oficiata in aceasta dimineata in Catedrala Patriarhala vor fi pomeniti domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropolitul Nifon al Ţarii Românesti, Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei si ceilalti fauritori ai Unirii.

*Te Deum la Bucuresti*

De la ora 12.00, va fi oficiat un Te Deum ca multumire adusa Lui Dumnezeu pentru implinirea acestui important act din istoria românilor, la infaptuirea caruia Biserica Ortodoxa Româna a avut o contributie semnificativa. Militarii, ale caror pensii au fost injumatatite, vor „sarbatori” printr-un miting de protest organizat in Piata Revolutiei.

*Hora Unirii la Iasi*

La 9 dimineata, in Piata Unirii, Sofia Vicoveanca, Elisabeta Turcu, Veta Biris, Cornelia si Lupu Rednic vor da tonul pentru inceperea sarbatorii. Presedintele Basescu se va prinde in Hora Unirii cu autoritatile locale si va depune o coroana de flori la mormântul lui Alexandru Ioan Cuza, aflat la Biserica „Trei Ierarhi”. Pe strada Lapusneanu va avea loc masa traditionala: 5000 de portii de fasole cu cârnati, colaci si vin fiert. Seara, dupa retragerea cu torte a celor 100 de militari, iesenii sunt invitati la concertul sustinut de Horia Brenciu si Alexandra Stan.

*Focsani – ospat in stil românesc*

Ziua Unirii este sarbatorita de focsaneni cu vin fiert, in Piata Teatrului, in prezenta presedintelui Traian Basescu si a altor politicieni. La ora 10.00 se da startul la ospat, prin lansarea proiectului „Traditional si modern in gastronomia româneasca”.

*Drapelul Unirii la Suceava*

Muzeul de istorie din Suceava expune azi, de la ora 10.00, Drapelul Unirii care a fost arborat la resedinta domneasca a lui Al. I. Cuza, de la Ruginoasa. Cu acest prilej va fi lansat si Anuarul Muzeului Bucovinei.

*Clujenii serbeaza cu artificii*

Casa de Cultura a Studentilor din Cluj Napoca gazduieste la ora 17.00 un spectacol folcloric dedicat Unirii Principatelor, sustinut de cei mai indragiti rapsozi din zona. La ora 20.00, in Piata Avram Iancu, clujenii vor dansa Hora Unirii in lumina focurilor de artificii.

Ultimele stiri

  • Poate Europa să compenseze lipsa de arme americane pentru Ucraina?
  • Justiția plânge, poporul român plătește / Bolojan promite austeritate pe pâine
  • Partidele de la guvernare, făcute praf de sindicate. Au distrus țara!
  • Scenariul 100% fotovoltaice împinge prețul energiei la 600 dolari/MWh
  • Din nou în arena politică. Elon Musk îi enervează pe investitorii Tesla
  • Lider Cartel Alfa, Bogdan Hossu: Lobby-iștii, angajați la Guvern și la Președinție, apără profiturile mediului de afaceri
  • Război civil la Milano: Chivu îl vrea pe Donnarumma!
  • SUA amână tarifele? Trump rămâne imprevizibil
  • PSG îl vrea pe Rodrygo! Francezii au intrat pe fir înainte de semifinala cu Real Madrid
  • Moneda BRICS – oportunitate ratată
  • Exit mobile version