AcasăOldPovestile lui Mitran: TT, marca inregistrata

Povestile lui Mitran: TT, marca inregistrata

Am vorbit prima si ultima oara cu marele antrenor in primavara lui 1996, in redactia „Sportului românesc” acolo, in Sarindar, unde s-au scris, probabil, cele mai frumoase povesti ale fotbalului autohton. Titi Teasca a fost, cu siguranta, una dintre ele si, in orice caz, cea mai spumoasa, controversata si comentata, macar in aria antrenorilor, daca nu si mai departe.
Nascut la Giurgiu, „micul Napoleon” a marcat destinul multor echipe, inclusiv al celei nationale, la inceputul anilor 1960. Scrisese o carte superba, „Fotbal la poalele Cordilierilor” despre Mondialul din Chile 1962 si in toamna aceluiasi an primea onoarea de a fi selectioner. A avut un debut fulminant, 4-0 cu Maroc, un amical cu 45.000 de spectatori, pe fostul 23 August, debutându-i pe Dungu, de la Rapid, Sfetcu, de la Petrolul, Lazar de la Dinamo Bacau, Petru Emil („U” Cluj), Koszka (UTA), Ivansuc („U” Cluj), Marin Voinea (Progresul), Gergely (Viitorul Bucuresti). Multi dintre ei aveau sa joace ani buni apoi ca „tricolori”, fara cel care ii lansase. In fine, primul meci oficial, pe Santiago Bernabeu, la 1 noiembrie 1962, in preliminariile C.E. 0-6 cu Spania si mandatul TT-ului la nationala se incheia dupa fix o luna si o zi.
Cam asa a fost destinul lui peste tot, de la FC Arges, unde s-a ciocnit cu Dobrin, la Steaua, unde a scris mai apoi despre „papusarii” Lita Dumitru ori Iordanescu. A dormit prin copaci, pazindu-si baietii prin cantonamente, i-a alergat cu saci de nisip pe spinare, a dat cu fesul in tarâna, turbat, la ratari, a ordonat sa se paseze chiar si atunci când poarta adversa era goala („pasati, dom‘le, cu bara, dar pasati!”). Dar nicaieri n-a fost mai iubit, mai injurat (de catre jucatori) si mai regretat, ca la Craiova.
A venit in vara lui 1976 in Banie si a gasit o echipa blazata, umbra celei care luase titlul cu doi ani inainte. La primul meci, pe “Republicii”, Craiova arata asa: Purcaru – Negrila, Constantinescu, Deselnicu, Purima, Stefanescu, Beldeanu, Ţaralunga (Camataru), Balaci (notat cu 10 in “Sportul”), Donose, Cârtu (Piturca). Oltenii au câstigat cu 5-1 (4 goluri Balaci, unul Cârtu) dar TT-ul nu era multumit. Purcaru, Constantinescu, Deselnicu si Ţaralunga sunt scosi din echipa, cum fusese si legenda Oblemenco, si continua sa apara pusti ca Ţicleanu, Geolgau, Irimescu etc. O echipa cu media de vârsta sub 20 de ani… Dar care n-avea libero. La un amical cu Nitramonia, la Fagaras, Craiova micului Napoleon face jonctiunea cu Cenaclul Flacara. Adrian Paunescu spune antrenorului: “Nea Titi, ia-l, domne, in spate pe Stefanescu!“. Costicaaa, treci, ma baiete pe linia de fund!”, striga TT. Stefanescu, fost vârf, se conformeaza, “Mai in spate, nea Titi!” “Unde, Maestre, ca se termina terenul? In poarta?!”, sare Napoleon. “E bine acolo”. Acolo, in spatele apararii.
Nea Titi, vazând cum joaca Stefanescu libero, isi scoate fesul si da cu el de pamânt. “Poete, esti mare!” Ai ochi, ai fler, ai geniu! Dar si eu am. Pai, nu e meritul meu ca veniram sa jucam unde cânta Cenaclul?!”. Si asa, Costica Stefanescu a ajuns unul dintre cei mai mari fotbalisti ai Europei, nea Titi cel mai celebru fes, iar regretatul poet, cel mai inspirat fan…

author avatar
Marius Mitran
176 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger