AcasăOldAmericanii controleaza conturile politicienilor români

Americanii controleaza conturile politicienilor români

Hillary Clinton doreste sa cunoasca datele de pe cartile de credit folosite de orice persoana care are legatura cu România. Asa reiese dintr-o dezvaluire facuta de WikiLeaks in cadrul scandalului Cable Gate. Cererea semnata de Clinton se refera la datele pe care diplomatii americani trebuie sa le colecteze din România.

In marea lor majoritate, informatiile solicitate de Departamentul de Stat catre Ambasada de la Bucuresti se refera la date publice despre starea generala a României. De regula astfel de informatii sunt strânse de americani pentru a publica diferite statistici despre toate statele lumii.

*De la coruptie la carti de credit*

Nota interna le cerea diplomatilor de la Bucuresti sa adune date despre lupta contra coruptiei sau despre eforturile autoritatilor de la Bucuresti de a combate cyberterorismul. Ceea ce socheaza este solicitarea prin care sunt cerute numerele cartilor de credit ale persoanelor care au legatura cu România. Agentii americani mai trebuie, conform notei publicate de WikiLeaks, sa colecteze date despre bugetul de stat atât din surse publice cât si din surse secrete.
Totodata, ei primeau misiunea de a colecta date privind „vulnerabilitatea, personalitatea, starea financiara, sanatatea si datele biometrice ale actualilor si viitorilor lideri si consilieri”. Aceeasi nota le cerea sa realizeze planuri si programe de schimbare a perceptiei, inclusiv prin manipularea presei.

Norica Nicolai – europarlamentar PNL: „Daca este vorba de o cerere recenta a Departamentului de Stat inseamna ca suspiciunile de coruptie fata de liderii români sunt destul de solide. In aceste conditii s-a simtit nevoia verificarii situatiei financiare, mai ales ca vom avea o baza militara americana pe teritoriul tarii noastre. Nu exclud insa si ipoteza ca România sa fie suspectata ca ar da bani organizatiilor teroriste. Atitudinea politicienilor români fata de unii membri ai comunitatii arabe – cazul Omar Hayssam, de exemplu, a trezit probabil suspiciunea SUA. Astfel de verificari sunt ingrijoratoare si pun sub semnul intrebarii verticalitatea politicienilor români si vulnerabilitatea României din punct de vedere al securitatii globale”.

Ion Stan – deputat PSD, vicepresedinte Comisia SRI: “Includerea datelor privind vulnerabilitatea demnitarilor români arata ca este vorba de o solicitare adresata de Departamentul de Stat american structurilor lor operative existente la Bucuresti. Adunarea datelor si documentelor legate de oamenii pusi in functii de decizii in stat este o practica a serviciilor de informatii, care intocmesc situatii din care sa reiasa profilul fiecarui demnitar, in special vulnerabilitatile care pot fi exploatate intr-un anume moment, in functie de interesele pe care un stat le are in România”.

Mihai Belu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
110 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger