AcasăOldCum platim taxe le dupa noul Cod Fiscal

Cum platim taxe le dupa noul Cod Fiscal

Codul Fiscal, modificat prin ordonanta de urgenta, are nu mai putin de 100 de articole schimbate radical.

Practic, incepând cu 1 ianuarie, noul cod va pune la grea incercare nervii patronilor si a simplilor contribuabili. “National” va prezinta cele mai importante schimbari ale codului si cum vor fi acestea aplicate.

*Cotele de contributii sociale obligatorii*

– Contributia de asigurari sociale: conditii normale de munca – 31,3%, din care 10,5% individual si 20,8% datorat de angajator; conditii deosebite de munca – 36,3%, din care 10,5% individual si 25,8% datorat de angajator; conditii speciale de munca – 41,3%, din care 10,5% individual si 30,8% datorat de angajator
– Contributia de asigurari de sanatate: 5,5% individual; 5,2% datorat de angajator
– Contributia pentru concedii si indemnizatii de sanatate: 0,85%
– Contributia de somaj: 0,5% individual; 0,5% datorat de angajator
– Contributia de asigurare platita de angajator pentru accidente de munca si boli profesionale: 0,15 – 0,85% dupa clasa de risc
– Contributia angajatorului la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale: 0,25%.

*Angajatorii, mai putine drumuri si mai putine hârtii*

Din luna ianuarie, obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate vor fi declarate de angajatori utilizând „Declaratia unica”- formularul 112.
Declaratia se depune lunar, pâna la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se datoreaza impozitul pe venit si contributiile sociale. Primul termen de depunere este data de 25 februarie 2011 pentru veniturile aferente lunii ianuarie 2011. Declaratia se depune in format electronic sub forma unui fisier PDF.
Agentiei fiscale ii revine misiunea de a transmite datele celorlalti utilizatori (case de pensii, somaj etc.), scutindu-i astfel pe angajatori de numeroasele drumuri pe care le aveau de facut in fiecare luna.

*Termen limita pentru firmele mici care vor sa scape de TVA*

Firmele inregistrate la Fisc in scopuri de TVA si care in cursul anului 2010 nu au depasit plafonul de scutire pentru intreprinderi mici stabilit la 35.000 de euro (119.000 de lei) pot solicita pâna pe 20 ianuarie sa fie scoase din evidenta platitorilor de TVA.
Desigur, este nevoie de completarea unui nou formular special. Pentru operatiunile realizate in cursul lunii ianuarie trebuie sa depuna un decont de taxa pâna la 25 februarie inclusiv. Anularea inregistrarii in scopuri de TVA va fi valabila din 1 februarie.

*Verificarea si taxarea averilor*

Codul fiscal ii imputerniceste pe oamenii Fiscului sa strânga informatii privind „totalitatea drepturilor si a obligatiilor de natura patrimoniala, a fluxurilor de trezorerie si a altor elemente de natura sa determine starea de fapt fiscala reala a contribuabilului”.

– vor fi comparate cheltuielile efectuate intr-o anumita perioada cu veniturile declarate la Fisc pe perioada respectiva;
– in cazul unei discrepante vizibile, inspectorul va avea dreptul de a analiza conturile bancare si fluxurile de bani pentru a stabili miscarile de lichiditati si a le asocia cu surse de venit si cu destinatii de cheltuire;
– pe baza acumularii de informatii in timp, oamenii Fiscului vor putea compara valoarea patrimoniului net al unui contribuabil la inceputul perioadei de verificare si la finalul acesteia.

In cazul cresterii valorii respective, va fi determinat venitul impozabil pe care Fiscul il considera ca fiind sursa cresterii patrimoniului atât timp cât contribuabilul nu poate prezenta documente justificative.

Andrei Ispas

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
62 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger