Cauta

Maria Basescu si-a cadorisit finul cu un calut de plus

Cu un an in urma, printesa Lia il aducea pe lume pe Carol Ferdinand, fiul printului Paul de România. Crestinat de cuplul Maria si Traian Basescu, micul fin nu a fost uitat de nasa sa, la primul sau Craciun.

Toata lumea stie ca una dintre marile pasiuni ale Mariei Basescu o reprezinta caii, aceasta neratând niciodata o partida de echitatie. Cum pasiunea este foarte potrivita pentru un vlastar cu sânge albastru, nasa Maria i-a facut cadou finutului un calut de plus. De dimensiuni impresionante (un metru inaltime), jucaria cânta si are si un clopotel legat la gât. Desi are doar un an, micutul este foarte incântat de calut, dupa cum a precizat, pentru „National”, printul Paul. Fara indoiala, micul Carol Ferdinand va mai primi insa si alte daruri de la nasii sai, din moment ce in curând va fi sarbatorita implinirea primului sau an. Conform traditiei, la aceasta vârsta baietilor li se taie si motul – eveniment aflat de asemenea pe agenda printului Paul. Cum insa prezenta nasilor este obligatorie in acest caz, data evenimentului va fi stabilita de comun acord cu familia Basescu, mai exact in functie de agenda prezidentiala. (A.I.)

Ultimele stiri

  • Nu s-au cuminţit nici în puşcărie! Cum au înşelat trei deținuți din Alba mai mulți bătrâni
  • Ai maşina înmatriculată în Bucureşti? Ghinion! Vei plăti mai mult pentru poliţa de asigurare RCA
  • Salariul uriaş de care ai nevoie ca să-ţi mai cumperi un apartament în Bucureşti. Băncile nici nu te bagă în seama fără leafa asta!
  • Intermediarii au „aruncat în aer” preţurile! Leguma care pleacă de la 1 leu/kg şi ajunge la 7 lei/kg, la tarabă
  • Denunţătorul misterios din dosarul lui Florian Coldea rupe tăcerea: „Mi s-a spus – ciocul mic! În spate sunt trei generali SRI”
  • Poza Zilei
  • Horoscop 30 mai 2024 – Pe plan profesional sunt sanse să aveți realizări frumoase
  • Israelul explică masacrul din Rafah
  • Ciolacu va avea o ședință cu miniștrii privind PNRR
  • Ciolacu: „Vom avea ședință de guvern comună cu Ucraina”
  • Exit mobile version