AcasăOldEnglezul David Bryan a cunoscut „visul american” la Oradea

Englezul David Bryan a cunoscut „visul american” la Oradea

Pâna anul trecut, de Hotel FM auzisera doar oradenii. Prima lor participare la selectia nationala Eurovision 2010 (când au ocupat locul IV) le-a adus o cohorta de fani din toata tara.

Anul acesta, trupa Hotel FM a luat potul cel mare: ne va reprezenta la Dusseldorf, in Germania. Piesa „Change” compusa de Gabriel Baruta, pe un text scris tot de el, in colaborare cu Alexandra Ivan, a cucerit prin linie melodica, nerv, mesaj, dar si prin interpretarea impecabila a solistului al carui nume complet este David Luke Michael Bryan. In copilarie, aspiratiile lui David oscilau intre muzica, dans si teatru. A si facut un an la Facultatea de Arta Dramatica, dar a renuntat la studii din lipsa banilor. A muncit ca sudor si vânzator de ziare, a colindat prin lume si s-a intors in Anglia, cautându-si un job. I s-a oferit un curs de 12 luni pentru asistenti sociali, apoi a fost trimis in România, in misiune umanitara.

*S-a indragostit la prima vedere*

Pe când se ocupa cu renovarea unui orfelinat din Oradea, David a cunoscut o fata de etnie rroma, care crescuse in acel orfelinat si care se intorsese pentru a da o mâna de ajutor. Din dragoste pentru ea, David s-a stabilit la Oradea si, in scurt timp, s-a implinit si cealalta mare iubire a lui: muzica. A fost descoperit pe când cânta la karaoke. Muzicianul Florian Chelu Madeva l-a invitat sa i se alature in proiectul integralei sonetelor shakespeariene, interpetate cu Filarmonica Rock din Oradea, apoi, Gabriel Baruta, implicat si el in acel proiect, l-a cooptat in trupa Hotel FM. David s-a acomodat destul de repede cu limba tarii adoptive. „A invatat sa vorbeasca româneste de la noi – spune Gabriel – iar noi am invatat engleza de la el.” Au trecut cinci ani de atunci si iata ca englezul David Bryan, impreuna cu Gabriel Baruta (compozitor, instrumentist, orchestrator, textier) si Alex Szus (tobe) ajung sa reprezinte România la Eurovision 2011. Cu talent si fara complexe!

GABRIELA HUREZEAN

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
63 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger