Daca era vorba despre o alta adunatura fotbalistica de la noi, rândurile astea s-ar fi incretit de injuraturi. Dar Steaua merita consolata, pentru ca este singura noastra echipa convertibila pe piata europeana. E pe locul sapte in campionat, insa a privit cu indreptatire spre primavara Europa League. O zdreanta de competitie fata de redingota Champions League. Dar deja m-am hazardat pe culoarul discutiei despre ciorchinii acri si negustati. „Mai juca Steaua doua meciuri, hai patru, prin februarie-martie. Asa, si? Oricum, nu sunt bani in Europa League”. Cu astfel de argumente risti sa fii dat afara si din Cismigiu.
Am auzit destui priceputi sustinând ca Steaua s-a comportat binisor, dar s-a multumit cu putin. Mi-e teama ca s-a multumit cu cât inseamna ea azi. Putin, foarte putin. Dar mai mult decât toate celelalte rivale bastinase la un loc. Stancu, Gardos, Tanase (absent nu doar la Napoli, ci si din viata lui) sunt promitatori, dar foarte departe de Mutu, Pancu si Chivu tineri. Iar fotbalalagiii straini ai Stelei de azi n-ar fi peticit nici banca de rezerve de la Carpati Mârsa pe vremea când numarul 7 in Ghencea era blazonat de Lacatus.
Calendarul fotbalistic s-a incheiat, dar tot cu Steaua la un colt sa dea lovitura. Alte echipe românesti au terminat relatia cu toamna europeana inca din august. Steaua a lungit-o pâna in decembrie. Din pacate, fotbalul te pedepseste. Nu poti s-o duci la infinit in raspar, improvizând si razgândindu-te.