AcasăOldBecali, proprietar pe terenul MAI

Becali, proprietar pe terenul MAI

*Vânzarea lotului din Pipera nr. 43 ar putea fi ratata din cauza unor probleme aparute la oficiul cadastral*

Lui Gigi Becali par sa i se fi inecat toate corabiile. Dupa esecul usturator de miercuri seara, când „baietii” lui au cedat lamentabil in fata formatiei din Napoli, iata ca si mega-afacerea de 12 milioane de euro, pe care finantatorul ros-albastrilor spera sa o incheie cu actionarii Dedeman, a inceput sa fâsâie. Reporterii „National” au descoperit ca terenul de doua hectare din Pipera, care facea obiectul afacerii, este revendicat de Politie.

Surse din cadrul Ministerului de Interne ­ne-au declarat in exclusivitate ca in data de 30 septembrie 2010 la Oficiul National de Cadastru un inspector a depus actele pentru documentatia de cadastru si intabulare din partea Ministerului Afacerilor Interne. Mai mult, in aceeasi zi, un alt inspector, de aceasta data din partea lui Gigi Becali, a depus si el actele pentru acelasi teren. Acest lucru inseamna ca terenul din Pipera nr. 43 are doi proprietari, fara ca unul sa stie de celalalt. Sau cel putin asa reiese din situatia prezentata de sursele noastre. Mai mult, cele doua solicitari au primit avizul lucratorilor cadastrali, iar cei doi proprietari, Gigi Becali si MAI, ar putea, cel putin teoretic, sa vânda oricând proprietatea.
Din pacate, aceasta situatie bizara a fost sesizata de catre angajatii Oficiului National de Cadastru si, spun sursele noastre, in prezent se incearca solutionarea problemei. Din pacate pentru „latifundiarul din Pipera” acest lucru inseamna tergiversarea negocierilor cu fratii Paval, daca nu chiar ratarea intregii afaceri de 12 milioane de euro. Pe lânga aceasta situatie, mai apare o intrebare care ar putea sa-i dea mari batai de cap lui Gigi Becali: cum a reusit finantatorul Stelei sa inregistreze pe numele sau un teren care a fost sau inca mai este proprietatea MAI?

*Becali, judecat in cazul unui schimb de terenuri cu MApN*

In 2 iunie 1999, Gigi Becali si reprezentantii Ministerului Apararii au semnat un proces-verbal prin care schimbau doua terenuri. Becali ar fi primit de la Ministerul Apararii un teren de 20,9 hectare in zona Baneasa-Pipera, in schimbul unuia de 21,5 hectare in satul Stefanestii de Jos, judetul Ilfov. Desi relativ egale ca suprafata, cele doua terenuri aveau valori disproportionate, date de pretul de piata, se sustinea in raportul oficial al Ministerului Apararii. In timp ce, la Baneasa, metrul patrat de pamânt se vindea cu 20-25 de dolari, la Stefanesti pretul era de numai sase-sapte dolari. Diferenta de pret ar fi de aproximativ 3,3 milioane de dolari in favoarea lui Becali, care ar fi primit un teren in valoare de 4,7 milioane de dolari cedând unul de numai 1,4 milioane de dolari. In prezent Gigi Becali este judecat pentru complicitate la abuz in serviciu.

Mihai Pietreanu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
44 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger