Cauta

Influenta razelor de luna asupra galosilor din Parlament

„Nici o zi fara scandal“. Credinciosi devizei, alesii nostri incearca, de la o zi la alta, sa-si autodepaseasca performantele in materie, chiar daca asa ating culmile penibilului.

Plenul reunit de ieri nu a facut exceptie. Desi in program figura doar asumarea raspunderii pe Legea salarizarii, pedelistii, prin liderul lor de grup Mircea Toader, au propus introducerea pe ordinea de zi si a continuarii procedurii pe Legea educatiei. Evident, strategia democrat-liberalilor a inflamat spiritele.
Enervata ca Puterea a dat-o din salarizare in invatamânt, Opozitia a trecut la amenintari si la boicotarea sedintei. Indiferent cât de incredibil ar parea, parlamentarii au trecut rapid prin Constitutie si Regulament, ajungând la… galosi de guma.
Panseul a fost produs de senatorul democrat Radu Berceanu care, culmea, a reusit astfel sa zugraveasca intocmai modul in care functioneaza Parlamentul nostru: “Ordinea de zi nu poate fi subiect de meditatie. Acest subiect trebuie supus votului pentru ordinea de zi. Daca va veni un parlamentar si va supune dezbaterii un subiect derizoriu, influenta razelor de luna asupra galosilor de guma, de exemplu, majoritatea va vota. Daca il va vota, asta va discuta. Nu facem meditatii transcedentale”.

*Opozitia catre Putere: Analfabetilor!*

Neinteresata de transcedentalul lui Berceanu, Opozitia i-a acuzat in schimb pe pedelisti de transformarea Parlamentului in ”organizatie locala a PDL”. Autoarea, pesedista Aura Vasile, si-a trimis colegii din arcul guvernamental si la alfabetizare: “Cred ca pe lânga aritmetica, trebuie sa invatati si citirea”.
Liberalii au ales alta strategie, respectiv anuntarea retragerii semnaturilor de pe motiunea de cenzura depusa, impreuna cu PSD, inca de luna trecuta. Facute in mod individual, enunturile au fost completate in multe cazuri de diverse comentarii. “Nu doar in sufletul meu, cât si in cuvânt, cred in fiecare litera si cuvânt care este scrisa acolo” – a deplâns public demersul Cristian Adomnitei, fost ministru al Educatiei.

SIMONA BĂDULESCU / ANA-MARIA LUDATSER

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Noi negocieri la Miami între SUA și Rusia. Americanii vor prezenta un nou plan de pace, revizuit
  • BOR intră în era Netflix: a lansat prima platformă de streaming cu conținut creștin-ortodox din lume
  • Câștigător finala Vocea României 2025. Concurenta lui Tudor Chirilă pleacă acasă cu trofeul și premiul de 100.000 de euro
  • Horoscop 20 decembrie 2025. Universul lucrează în favoarea ta, dar legăturile sociale pot fi puse la încercare
  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Exit mobile version