Au fost vremuri aprinse si teribile la Craiova dintotdeauna, asa cum sunt si azi, doar perspectiva difera. La inceputul anilor ’70, Stadionul Central era un Colosseum in care oltenii isi devorau victimele. 50.000 de oameni veneau meci de meci si singura problema a „campioanei unei mari iubiri” – cum i-a zis Adrian Paunescu in 1973 – era scorul. Oblemenco era golgeterul absolut al României, Balaci debuta la 16 ani la „Stiinta” si la 17 ani la „nationala”, Tudor Gheorghe si Amza Pellea umpleau salile si Cenaclul Flacara se nastea in 17 septembrie 1973…
Dar nu toata lumea era fericita in Craiova. Povesteste marele arbitru Nicolae Rainea: „Dom’le, nimeni nu voia sa arbitreze la olteni. Pe vremea aia, dar si mai târziu, arbitrii erau niste oameni importanti, dom’le! Pai, pe unde mergeam, covoare rosii! Ne asteptau la gara, venea secretarul de partid, venea presedintele clubului, veneau de la organele locale, sa traiti, oooo, dar bine ati venit la noi, ce onoare, ce placere! Masina la scara, direct la restaurant. Te duceau si cu doua zile inainte, peste tot in tara era la fel, ospete, dizeuze, ca atunci nu le zicea folcloriste, fripturi, sprituri reci si parfumate. La Craiova insa – nimic! Nu te astepta nimeni la gara, nici macar nu te sunau sa te intrebe când vii, luam doua sendvisuri pe tren, beam apa de chichineta in gara, luam autobuzul si la stadion, bombanind si promitându-le oltenilor razbunare. La club dadeai ochii cu profesorul Stroe care, distrat, te-ntreba in treacat: Oooo, domnii arbitri! Venirati? Mâncarati? (Pe tren…) Baurati? (Apa de la tâsnitoare, aoleo…) Atunci, hai la stadion! Te inghesuiai intr-o Dacie si iti ziceai in gând: mama, sa vezi ce-i ard eu p-astia azi! La stadion, parca era cam multa lume… in fine, te echipai la vestiar si hai, ca-ncepe meciul! Pe tunel, spre teren, cam ca drumul spre vulcan… eeee, dar tot le-o facem la olteni, ne incurajam, ca tunelul era lung… Pe teren – infernul! 50.000 de olteni, atmosfera – exploziva! Da’ tot ziceam ca le-o coacem! Da’ mai putin convinsi… In minutul 5 era 1-0, in minutul 25 era 2-0, la pauza era 3-0… Ce sa le faci, tata? Lumea, in delir… Hai, nene, la gara, iute, mâncam un biscuite la vagon si ne scoatem noi, etapa viitoare, cine-o mai veni la Craiova!…”
Dar oamenii veneau. Pentru ca iubeau o foarte mare echipa. Mâncarati? Baurati? Craiova era invincibila. Venirati? Pricepurati?